Spectacol de Sânziene
Teatrul „Merlin” în colaborare cu Teatrul de stradă „Ort-Iki” din Debrecen, Ungaria și cu Liceul de artă „Ion Vidu” vă invită la spectacolul Și vin Sânzienele... care va avea loc  în data de 22 iunie 2013, în Parcul Copiilor, la ora 22.

Spectacolul va fi unul fastuos, după cum i se cuvine unei vechi sărbători cu origini precreștine în care „omul ține pasul soarelui”, ca să-l citez pe Mircea Eliade, și face parte din programul „Teatru credință”. În acest program, aceeași trupă „Ort-Iki” împreună cu actorii de la ”Merlin” au susținut un spectacol pe picioroange, în sunet de tobe, în 2012, cu ocazia sărbătoririi Sf. Gheorghe.

În actualul concept artistic, semnat de Dió Zoltán (Ungaria), oarecum asemănător din punctul de vedere al mijloacelor artistice folosite, Sânzienele o invocă, prin dansul lor, pe zeița Diana care apare înconjurată de fauni, apoi ademenesc un flăcău pe care încearcă să-l transforme într-un discipol al zeiței. Foc, apă, ritm al tobelor din ce în ce mai alert fac din această manifestare artistică mai mult decât un spectacol, un ritual în sine.

E sigur că asistăm la o explozie a lumii  vegetale, iar în cazul nostru, și artistice și că ochiul minții se va deschide pentru cel ce știe să privească. Spectacolul se adresează tuturor, pentru că omul modern simte, totuși, nevoia de a trăi într-un cosmos viu, în consonanță cu ritmurile universale.

Așadar, vă așteptăm, sperând că puterea miraculoasă a nopții de Sânziene ne va rămâne în memorie.

Dana Cretu,
secretar literar
Teatrul Merlin Timisoara

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13344358