Spectacol folcloric de Dragobete
Casa de Cultură a Studenților Timișoara invită publicul la un spectacol folcloric organizat cu prilejul Sărbătorii Dragobetelui.

Ansamblul folcloric “DOINA TIMIȘULUI” din cadrul Casei de Cultură a Studenților Timișoara susține un spectacol folcloric, în sala festivă a Casei de Cultură a Studenților, marți, 24 februarie 2015, de la ora 19.00. Conducerea muzicală este asigurată de Dorian Sicoe, iar coregrafia spectacolului este a maestrului coregraf Marius Ursu, director Vlad Garboni, director adjunct Grigore Grigoroiu.

Dragobetele, vechea sărbătoare românească a dragostei, este de multe ori considerată corespondentul pentru Valentine’s day. O mică nedreptate, am putea spune, dacă ținem cont de autenticitatea și “bătrânețea” Dragobetelui. Sărbătoare păgână, însă autohtonă, Dragobetele nu a încercat niciodată să devină un interes comercial. Deși, atestările documentare ale Dragobetelui le avem doar de prin secolele XVIII-XIX, asocierea ei cu fiul Babei Dochia (sora lui Decebal) ne trimite atât de departe în timp – cu foarte mult înainte de descoperirea Americii de către Columb.

De fapt, există două motive care o califică cu simplitate drept adevărata zi a îndrăgostiților. Mai întâi dezinteresul financiar al acesteia, ea fiind sărbătorită cu foc, zăpadă și flori de primăvară, și nu cu cadourile cele mai trăznite. Și nu mai puțin important, prin faptul că dragostea Dragobetelui nu înlănțuiește doar cuplurile tinere, ci are în vedere și prieteniile adevărate. Pe lângă logodne, de Dragobete se obișnuiau frățiile de cruce între prietenii nedespărțiți pe toată perioada anului.

Intrarea este 10 lei. Pentru elevi și studenți intrarea este gratuită.
 

Casa de Cultură a Studenților Timișoara
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13666614