Trei zile de rock în Piața Victoriei
Primăria Municipiului Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează în perioada 30-31 octombrie și 1 noiembrie 2015, în Piața Victoriei, prima ediție a festivalului rock, Timișoara Rock Festival.

Genul rock aduce un suflu nou agendei culturale timișorene și este o expresie, o emoție, o cale de a redescoperi paleta largă a exprimării muzicale. Pentru că s-a născut din dorința de-a schimba ceva și pune în mișcare două elemente esențiale ale omului: mintea și sufletul. Rockul a născut capodopere, nu e un gen care să fie luat de-a gata, el vine cu un manual de utilizare și acel manual este în fiecare dintre noi. Rockul te îndeamnă să simți și să gândești, dar trebuie să fii deschis ca să-i poți pătrunde tainele.

Timișoara Rock Festival se dorește a fi o legătură puternică între toții iubitorii acestui gen, pentru că este nevoie de un festival rock de anvergură, promovat și susținut de municipalitate, care să aibă continuitate în Timișoara, orașul care a dat nume celebre muzicii rock din România.

“Cred ca este timpul să avem în Timișoara și un festival de rock. Merităm un astfel de festival. Este un gen care știm bine că se bucură de foarte mare apreciere și trăire în rândul foarte multor persoane tinere și de orice vârstă”, primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

În cele trei zile de festival vor concerta trupe timișorene, dar și invitați surpriză din țară și din Republica Moldova.
 
Vineri, 30 octombrie, de la ora 19.00, vor urca pe scena din Piața Victoriei mai multe trupe. The Different Class,adicăDavid Rogojan – tobe, Seian Scorobete – bas și Cris Paul - chitara/voce, aduc în prim plan un rock ce conține influențe din diverse genuri, precum blues/funk/stoner rock/psychedelic, un melanj pe care ei îl numesc Groove Rock. Timișorenii de la Implant pentru Refuz sunt, încă din 1995, prima trupă românească de hard-core șiunul din numele fondatoare a ceea ce s-ar putea numi valul de reactivitate inteligentă și creativă al muzicii românesti.Cu o identitate bine conturată, de 20 de ani pe scena alternativă românească, au lansat anul acesta cel de-al șaptelea album, Cartography, de o mare complexitate muzicală și lirică, cu o abordare  pur occidentală, adaptată la un mesaj social contemporan al României prezente. Componență: Octavian Horvath – voce, Valentin Popescu – ghitară, Răzvan Nicov – ghitară, Czifrak Ștefan – bas, Alexandru Hera – tobe.Pro Musica, una din trupele de legendă ale Timișoarei a revenit pe scenă după 21 de ani, într-un concert aniversar care a avut loc pe data de 5 octombrie 2014, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara și care s-a bucurat de un mare succes în rândul publicului de toate vârstele, iar anul acesta în luna mai au lansat în cadrul unui concert, în curtea Penitenciarului Popa Șapcă, dublul DVD “41 – Live in Timișoara”.Pasărea Rock este un proiect nou și vechi, deopotrivă. Un proiect nou, lansat pe piața muzicală din România (25 martie 2014, București, Sala Palatului), dar și de școală veche, cu membri fondatori care nu mai au nevoie de nicio introducere: Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică. Sunt muzicieni prodigioși care, atunci când se unesc într-un proiect comun, dezlănțuie “fiarele din fabule”. Ajunși la vârsta maturității artistice, fiecare dintre cei trei au înțelepciunea de a nu se rupe de trecut, ci de a căuta în experiența comună a tinereții puterea și forța de a duce mai departe o poveste care a făcut legendă, povestea trupei care i-a consacrat.
 
Sâmbătă, 31 octombrie, programul începe tot de la ora 19.00, cu trupa Mere. Mere se descriu drept “un amalgam de energie rock pură presărată cu cea mai delicioasă glazură de pop; atât de bine gătită încât nici nu vei realiza ce deguști. Trebuie doar să te lași purtat într-un tărâm psiheldelic al sentimentelor nedeslușite, dar și al expresiei neînfrânate”. Componența: Bruno Mark Huțiu - voce, chitară, Jack Popescu - chitară, clape, voce, Marcel Iovanov - chitară bas și Sergiu Nădăban – tobe. Trupa Sanctuar a luat ființă în primele luni ale anului 2004, în Timișoara, abordând ca gen rock-metalul. Sanctuar a lansat până în prezent două albume: “Ființe Alese” și “30 de vieți” și se pregătesc de lansarea celui de-al treilea.Sanctuar înseamnă: Florin Rugăciune, bas, Claudiu Rugăciune voce, chitară, Claudiu Erdei, chitară și Richard Ebner, tobe.
The Weekend Bandvă propune show și muzică de calitate. Dacă în trecut a fost cunoscută ca o trupă de cover-uri rock, TWB a lansat în anul 2015 trei piese proprii și lucrează la albumul de debut. În urmă cu 6 ani s-au pus bazele acestui proiect. Membrii formației sunt: tobe - Marios Fulop, bas - Tibor Aranyi, clape – Vincențiu Ghergulov, chitară - Alex Bejenaru și voce - Razvan Munteanu. Sonatic, un proiect muzical cu bazele în Timișoara, a pornit la drum în 2007. În data de 28 Noiembrie 2014, Sonatic a lansat albumul de debut “Sunt”, un material care conține 9 compoziții originale cu influențe diverse, care a fost desemnat Best Romanian Rock Album 2014, în cadrul Maximum Rock Awards 2014. Trupa este formată din: Bogdan Racz - voce, chitară acustică, Mihai Berdeiu - chitară electrică, Radu Racz - chitară bas, Sorin Ghiniță - tobe. Începând cu mijlocul anilor nouăzeci, Zdob și Zdub combină hardcore-ul și folclorul românesc/moldovenesc într-un mod unic și elegant, oferind un show live spectaculos. Cu un mix de hip-hop, drum'n'bass, jungle, punk, etno-rock, sonoritățile lor devin un crossover muzical original, unde se întâlnesc intensitatea urbană și spiritul rural.Zdob și Zdub este fără îndoialăo trupă șarmantă, care a concertat în peste 20 țări europene și care lasă urme adânci în istoria muzicală a Moldovei, totodată simțindu-se acasă pe orice scenă.

Duminică, 01 noiembrie,de la ora 19.00, în Piața Victoriei va concerta A.L.L. Friends Band, o trupă tânără, care este formată din cinci elevi, dintre care trei colegi de clasa la Liceul Teoretic “Nikolaus Lenau” din Timișoara. Toți au vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Cântă împreună din anul 2010, au avut numeroase concerte și participări la festivaluri din România, au mai cântat în Serbia și în Ungaria. Au câștigat premiul special la concursul Battle of the Band și alte premii la diverse concursuri din Timișoara și din Reșita.
Vest Phoenix Cover este un proiect muzical apărut în orașul nostru în anul 2014, un proiect care sprijină tinerele talente muzicale timișorene care activează în domeniul rock și folk, repertoriul fiind alcătuit din cover-uri ale trupei Phoenix și piese rock românești și străine.
Trupa Phoenix, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, una dintre primele trupe de muzică rock din România a demonstrat și demonstrează în continuare că este un reper important în existența și spiritul orașului Timișoara. Înființată în anul 1962 sub titulatura “Sfinții”, Phoenix a hrănit spiritual generații de români și a lansat mari muzicieni și piese nemuritoare. În 20 decembrie 2012 am sărbătorit 50 de ani de Phoenix într-un spectacol magistral la Timișoara, în Piața Victoriei, împreună cu: Gheorghe Zamfir, Grigore Leșe, Vlad Miriță, Marius Mihalache, Moni Bordeianu, Dorel Vintilă, Valeriu Sepi, Nicu Covaci.Ei vor încheia în acorduri unice Timișoara Rock Festival.
 
PROGRAM:

Vineri, 30 octombrie
The Different Class
Implant pentru Refuz
PRO Musica
Pasarea Rock
Sâmbătă 31 octombrie
Mere
Sanctuar
The Weekend Band
Sonatic 
Zdob si Zdub
Duminică, 01 noiembrie
A.L.L. Friends Band
Vest Phoenix Cover
Phoenix
 
 
Direcția Comunicare
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13423597