Concert vocal-simfonic
Vineri, 20 ianuarie 2017, la ora 19, maestrul Theo Wolters revine pe scena Filarmonicii „Banatul”. El va dirija Simfonia nr.35 în re major KV 385 de Wolfgang Amadeus Mozart, Balada pentru pian și orchestră op.19 de Gabriel Faure, iar la final Misa Încoronării (Krönungmesse) KV 317 tot de Mozart. 

Simfonia nr.35, în re major, a fost supradenumită „Haffner”. Există o serenadă „Haffner”, compusă de Mozart în 1776, dedicată familiei Haffner, cu ocazia căsătoriei Elisabetei Haffner. În 1782, Leopold Mozart îl roagă pe Wolfgang să scrie urgent o lucrare care să fie dedicată lui Sigmund Haffner (primar al Salzburgului) care urma să fie înnobilat și ridicat la o înaltă dregătorie. Nu a reușit să o compună integral la timp, mai ales că a conceput-o inițial tot ca o serenadă în 6 părți. Ulterior, a eliminat partea întâi care era un fel de marș, și partea a cincea care se constituia în al doilea menuet.

Trebuie să remarcăm faptul că trei (I, II, IV) din părțile simfoniei sunt construite pe structura formei de sonată, chiar dacă cu unele particularități, ceea ce aduce o intensitate sporită mesajului și o vibrație internă reieșită din dezvoltările tematice. Mozart a prezentat Simfonia „Haffner” în 29 martie, 1783, într-un mod destul de ciudat — la începutul concertului, primele trei părți urmate de o serie de arii, un concert pentru  pian, muzică de scenă, iar la sfârșitul concertului a prezentat ultima parte a simfoniei. El a considerat că finalul simfoniei, cu exuberanța și optimismul său,  va asigura necondiționat un mare succes întregului concert. Așa a și fost.

Faure a compus multe lucrări pentru pian, dar Balada le întrece pe toate în frumusețe. A compus-o în 1877 și i-a dedicat-o lui Saint-Saëns. Este mult mai cunoscută în varianta cu orchestră realizată în 1881, la sugestia lui Fanz Liszt. Mulți compozitori au lăudat această lucrare și merită să prezentăm un gând a lui Claude Debussy care spunea că asociază această muzică cu însuși Faure. Într-adevăr, această lucrare vibrează de impregnările de poezie și sensibilitate care vin direct din sufletul compozitorului. Porțile frumuseții sunt deschise de farmecul unei muzici deosebite al unui Andante cantabile. Pianul ne oferă o muzică plină de încântare, visare, extaz și gingășie. Apoi se oprește, iar când revine este însoțit în canon de către flaut.

Am oferit puțin din început pentru a spori interesul pentru această lucrare. Trebuie să spunem că muzica impresionistă a lui Debussy încă nu apăruse, deci nu este o întoarcere la romantismul povestitor și nici o anticipare a muzicii lui Debussy sau Ravel. Sensul cel mai înalt al acestei muzici este o extraordinară comuniune a deliciilor naturii cu afectivitatea umană. Frumusețile acestei balade ni le va dezvălui pianistul Dragoș Mihăilescu.   
Mozart a compus multe mise, dintre care doar 16 au fost terminate integral. Printre ele și Misa în do major, în catalogul Köchel aflându-se la numărul 317. Manuscrisul este datat  23 martie 1779, probabil fiind destinat a fi interpretat la serbările religioase de Paști din acel an, la care era anunțată participarea Arhiepiscopului. Un argument pentru explicația că era destinată acelei ocazii, este faptul că această misă nu este lungă, știut fiind faptul că Arhiepiscopul își manifestase dorința ca acest tip de lucrări să nu dureze mai mult de 45 de minute. Mozart a renunțat, în acest caz la obișnuitele fugi finale din părțile Credo și Gloria, obicei la care a revenit imediat după ce și-a dat demisia din slujba de muzician al Arhiepiscopului Colloredo.

Este de menționat că partitura nu conține discurs muzical pentru compartimentul violă, o tradiție curioasă pentru bisericile din Salzburg din aceea vreme. La câteva luni după moartea lui Mozart, misa a fost interpretată la încoronarea Împăratului Francisc I al Austriei. Cei care au copiat notele pentru acest eveniment au scris ca titlu în set — „Pentru Celebrarea Încoronării Maiestății Sale Francisc I Împărat al Austriei”. Acesta este motivul pentru care misa a rămas cunoscută în istoria muzicii cu numele de — Misa Încoronării.

Soliștii concertului vocal-simfonic sunt: soprana Alina Todea, mezzosoprana Ana Kui, tenorul Daniel Zah și basul Lucian Onița. Participă orchestra simfonică a filarmonicii și corul „Ion Românu” pregătit de maestrul Iosif Todea.
 
 
Mircea Tătaru
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13423582