Fanfara Militară a fost desființată
28 Februarie 2006
La mijlocul lunii ianuarie, am primit informația conform căreia, începând cu data de 15 ianuarie 2006, Fanfara Militară nu mai poate participa la ceremoniile organizate în Garnizoana Timișoara, ca urmare a desființării acestei structuri.
Publicat in Cultură si timp liber
"Speranța"
28 Februarie 2006
„Speranța” este titlul expoziției care se desfășoară în perioada 21 februarie - 7 martie, pe holul de la etajul I, de la Primăria Timișoara.
Publicat in Cultură si timp liber
Diplome de excelență pentru 2005
27 Februarie 2006
Și anul acesta, ca și în anii trecuți, primarul Gheorghe Ciuhandu a decernat o serie de diplome de excelență pentru întreaga activitate și promovarea imaginii Timișoarei, unor personalități din diverse domenii de activitate, din orașul nostru.
Publicat in Cultură si timp liber
10 întrebări despre aderarea României la Uniunea Europeană (VII)
28 Decembrie 2005
7. Va mai primi România sprijin de la Uniunea Europeană, după aderare?
Publicat in Cultură si timp liber
Finanțarea proiectelor culturale
28 Decembrie 2005
Reamintim tuturor celor interesați, că până în 13 ianuarie 2006 se primesc proiectele depuse spre finanțarea Consiliului Local Timișoara pentru anul 2006.
Publicat in Cultură si timp liber
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13239689