Colaborare româno-sârbă
La inițiativa lui Wolfgang Limbert, coordonator al programului GTZ/WBF pentru Serbia, program derulat de Guvernul federal al Germaniei, o delegație numeroasă din Serbia a vizitat Primăria Timișoara.

Delegația a fost condusă de Ljubisa A. Jovanovic, ministru adjunct al Ministerului Relațiilor Internaționale din Serbia. Scopul vizitei a fost prezentarea modelului Timișoara privind dezvoltarea economică și administrativă ca un model pozitiv. În acest sens au fost prezentate proiectele privind modernizarea administrației publice cât și cele privind dezvoltarea economică locală (sistemul informatic, sistemul relațiilor cu cetățenii, parcul industrial, incubatorul de software etc.). La întâlnire au mai fost prezenți și cei doi conducători ai reprezentanțelor diplomatice ale Germaniei și Serbiei la Timișoara.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13327844