Bilanț după șase luni de activitate

În perioada martie-septembrie, Poliția Comunitară a aplicat 3.639 sancțiuni în valoare totală de 730.435 lei. Cele mai multe, 1809, s-au aplicat pentru parcarea și circulația vehiculelor în locuri nepermise. 

De asemenea, 521 de persoane au făcut sesizări telefonice și în scris la sediul Poliției Comunitare. Mai mult, la sugestia consiliilor de cartier, polițiștii comunitari au acționat și în cartierele orașului, cum ar fi Girocului, Sudului, Șagului, Aradului etc., fiind executate 108 acțiuni.

În baza colaborării foarte bune cu RATT, agenții comunitari au organizat 21 de acțiuni pe mijloacele de transport din oraș pentru depistarea celor care cerșesc, fac scandal sau călătoresc fraudulos. De asemenea, au fost aplicate în perioada iunie-septembrie peste 1.600 de autocolante celor care au oprit și staționat în locuri nepermise. Din luna iunie, la inițiativa Poliției Comunitară, aceasta, împreună cu Secția 1 Poliție, Secția Regională de Poliție Transporturi Timișoara și Inspectoratul Județean de Jandarmi, a dat curs problematicii deosebit de complexe sesizată de cetățeni în zona Gării de Est, unde se află mai multe firme de transport și există riscul comiterii de infracțiuni, gen scandaluri, furturi sau practicarea de jocuri de tip "alba-neagra”.

Acte sancționate

Celelalte contravenții sancționate, în afara celei de parcare în locuri nepermise au fost: acte de comerț ilicit, apelarea la mila publică, provocarea de scandal, consumul de alcool în locuri publice, practicarea ilegală a jocurilor de noroc sau practicarea prostituției, nepăstrarea curățeniei sau lăsarea în libertate pe domeniul public a animalelor.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13763553