Noutăți de la Poliția Comunitară

Colaborări cu instituții ale statului, patrule mixte, mărirea organigramei, o nouă înfățișarea, constând într-o nouă uniformă și un nou echipament sunt doar câteva dintre noutățile care vin de la Poliția Comunitară Timișoara.

Din această lună, șase noi motoscutere sunt la dispoziția agenților comunitari

La ora actuală, personalul Poliției Comunitare are 134 de funcționari publici, urmând ca pe parcursul anului viitor organigrama să se mărească, până la 600 de agenți. Poliția Comunitară se organizează, în prezent, pe domenii de activitate: Serviciul Ordine Publică, Serviciul Pază Bunuri și Valori, Compartimentul Instruire și Compartimentul Intervenții Rapide. De anul viitor, o dată cu mărirea personalului, este prevăzută înființarea mai multor servicii, compartimente și birouri, conform unei noi organigrame, și dobândirea calității de serviciu public cu personalitate juridică proprie.
Poliția Comunitară acționează, împreună cu poliția, jandarmeria, pompierii, protecția civilă și alte autorități prevăzute de lege, la diferite activități, existând deja protocoale încheiate cu Inspectoratul Județean de Poliție Timiș - din luna septembrie polițiștii comunitari formează patrule mixte împreună cu polițiștii de la Secția 2 și, de curând cu cei de la Secția 3 (pentru zona Steaua, Fratelia, Calea Șagului), cu RETIM, cu Jandarmeria Ro-mână, cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.

Patrule mixte

Marți, miercuri și joi, agenți ai Poliției Comunitare acționează împreună cu agenți ai Secției 3 Poliție în cartierele Freidorf, Calea Șagului, Steaua, Fratelia și Chișoda, între orele 15.00-23.00, ocazie cu care pot fi contactați de cetățeni pentru a lua la cunoștință de problemele acestora, urmând ca ulterior să fie luate măsuri în consecință. Vinerea, sâmbăta și duminica, polițiștii comunitari acționează împreună cu agenții Secției 2 Poliție în carterele: Giroc, Soarelui, Ciarda Roșie. De asemenea, zilnic, câte doi polițiști comunitari îi însoțesc pe jandarmi în acțiunile efectuate.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13640305