Poliția Comunitară, din nou în cartiere

Sute de autovehicule abandonate și caroserii fără stăpân invadează domeniul public. 

Poliția Comunitară a continuat acțiunile în cartierele orașului, pornindu-se mai întâi în zonele Soarelui, Buziașului, Girocului, Șagului, Iosefin, Dâmbovița, Freidorf, Blașcovici, Ronaț și mai apoi în cartierele Aradului, Lipovei, Traian, Gara de Nord. S-a acționat pentru prevenirea faptelor prin care se încalcă normele ce reglementează ordinea și liniștea publică, curățenia, comerțul stradal neautorizat, parcarea autovehiculelor în alte locuri decât cele prevăzute prin lege.

Unul din aspectele vizate de agenții de poliție comunitară și sesizat frecvent de cetățenii orașului a fost depistarea mașinilor abandonate pe domeniul public, care ocupă locuri de parcare, se transformă în adăposturi pentru persoanele fără casă și au un aspect inestetic.

Pașii legali

Inventarierea autovehiculelor este transmisă factorilor care sunt în drept să le ridice, conform Legii 421/2002 actualizată. Astfel, în cazul autovehiculelor abandonate ai căror stăpâni sunt găsiți, se aplică o somație pentru ca în termen de cinci zile să fie mutate de pe domeniul public, în caz contrar urmând a fi ridicate de autorități și aplicându-se o amendă între 1.000 și 2.000 lei. Pentru autovehiculele în cazul cărora proprietarii nu au fost găsiți ime-diat, se urmează procedurile de aplicare a procesului verbal de constatare în parbrizul mașinii, în termen de 10 zile stăpânii acestora fiind somați să le ridice, după care se trece la identificarea proprietarului cu ajutorul organelor de poliție, afișarea publică a fotografiilor mașinilor părăsite, ridicarea lor și ducerea la firmele de casare. După numai patru zile de patrulări au fost identificate ca ocupând fără drept domeniul public peste 250 de astfel de autovehicule. Cetățenii care au trimis sesizări în acest sens pe adresa Poliției Comunitare au fost de un real ajutor în găsirea epavelor uitate de stăpâni în diverse locuri din Timișoara.

Dana Galbenu
daniela.galbenu@primariatm.ro

 

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 06.08.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13850320