S-au dat deja peste 10.000 de amenzi în acest an

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate șoferilor care nu respectă normele, precum și vandalilor.

De la începutul acestui an, po­lițiștii comunitari au aplicat peste 13.800 amenzi, în valoare de aproximativ 5,4 milioane lei. Timișorenii, și nu numai, au încălcat cel mai frecvent legislația în vigoare la capitolele oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor pe locuri interzise: trotuare, stații ale mijloacelor de transport în comun, spații verzi, locuri desti­nate persoanelor cu handicap, dar și murdărirea sau distrugerea mo­bilierului urban, arderea deșeurilor vegetale sau menajere, călătoria fără bilet pe mijloacele de transport în comun, depozitarea directă pe trotuar a materialelor de construcții, abandonarea de deșeuri pe domeniul public, staționarea voluntară și parcarea autovehiculelor de peste 3,5 tone pe domeniul public, circulația cu vehicule cu tracțiune animală fără autorizație, provocarea de scandal, consum de alcool pe domeniul public, cerșetorie.

Pentru că au existat numeroase sesizări legate de nerespectarea de către unii cetățeni a normelor de conviețuire socială, s-a decis modificarea sancțiunilor cuprinse în hotărârea de consiliu local referitoare la încălcarea contravențiilor pe raza municipiului Timișoara, mai precis HCL 349/2002 modificată prin HCL 542/2006. Noua Hotărâre de Consiliu Local, 371/2007 are în vedere majorarea unora dintre amenzi.

Printre modificările importante se află și cele referitoare la cursele ilegale de mașini, situație foarte des reclamată de timișoreni, deranjați în special pe timp de vară de șoferii de autovehicule, care, noaptea sau ziua, deranjează prin practicarea unor astfel de manevre. Așadar, mai nou constituie contravenție și se sancționează contravențional folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor acestora și efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște, executate pe domeniul public intravilan al Municipiului Timișoara, efectuate în scop de divertisment fără avizul Comisiei de Ordine Publică respectiv al Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; turarea motoarelor autovehiculelor, efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște, executate pe domeniul public intravilan al Municipiului Timișoara, cu scopul verificării tehnice a acestora, în urma efec­tuării unor reparați; executarea de re­pa­rații ale autovehiculelor și autocamioanelor pe domeniul public al municipiului Timișoara. Amenda prevăzută în aceste situații este cuprinsă între  800 lei la 2.500 lei pentru persoanele fizice și de la 1.500 lei la 2.000 lei pentru persoanele juridice.

Demolarea construcțiilor ilegale

Polițiștii comunitari au acționat pentru luarea măsurilor legale în cazuri de ocupare a domeniului public prin amplasarea de construcții provizorii fără achitarea taxelor legale, fiind aplicate 30 de sancțiuni. În general, situațiile în care s-a intervenit au fost legate de prezența unor persoane care au venit din alte orașe ale țării. Astfel de cazuri au fost depistate pe Calea Buziașului, în apropierea Siemens, în spatele Stadionului Dan Păltinișanu sau în cartierul Mehala. De asemenea, polițiștii comunitari au fost solicitați pentru a interveni pe str. Cerna, unde două persoane, B. Adrian, de 29 de ani, din localitatea Tomnatic, și D. Bogdana, de 23 de ani, din Liebling, au fost sancționate cu câte 500 de lei pentru că au ridicat pe domeniul public o construcție din materiale plastice, lemn, cartoane. S-a salubrizat zona și au fost trimise către domicilii persoanele depistate în baracă.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 06.08.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13850307