Practicanți de alba-neagra au fost prinși în flagrant

Cetățenii sesizează tot mai des cazuri de jocuri de noroc pe stradă.

Polițiștii comunitari au prins în flagrant, la Gara de Est din Timișoara, trei bărbați care practicau jocuri de alba-neagra. Cei trei au fost suprinși chiar în timp ce înșelau o femeie prin practicarea acestui tip de jocuri de noroc. Aceștia au fost aduși la sediul Poliției Comunitare Timișoara unde au fost identificați. Ei se numesc L. Dușco, de 32 de ani, cu domiciliul în Timișoara, G. Florin, de 32 de ani, cu domiciliul în Sighișoara - Mureș, și P. Sorin Elian, de 27 de ani, din Timișoara. Cei trei au fost sancționați cu câte 500 lei conform Legii 61/1991 republicată. Acțiunile pe linia depistării persoanelor care practică astfel de jocuri de noroc păcălindu-i pe cei creduli vin ca urmare a numeroaselor sesizări primite din partea celor care călătoresc cu mijloacele de transport de la Gara de Est, a angajaților firmelor de transport, a angajaților de la societățile comerciale din zonă, dar și din partea persoanelor înșelate până acum. Și pe viitor vor fi organizate acțiuni pe această temă. Un număr de 17 persoane au fost sancționate pentru că au practicat jocuri de noroc în locuri neautorizate, de la începutul acestui an, locurile în care cei care au fost întâlniți cel mai des cei care păcălesc populația prin „alba-neagra” fiind Gara de Est, bdul General Dragalina și strada C. Brâncoveanu.

Ce se mai fură în Timișoara

Polițiștii comunitari aflați în patrulare pe Calea Buziașului au depistat un autoturism Dacia Papuc, care figura ca furat din data de 3 decembrie 2007. Autovehiculul de culoare albă se afla în fața unui cabinet medical de pe Calea Buziașului nr. 84 și fusese deja vândut unei persoane de la o societate de dezmembrare a mașinilor. La fața locului a fost chemat un echipaj de la Serviciul Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș. Tot polițiștii comunitari din echipa de intervenție au fost sesizați de către lucrătorii Retim, că un bărbat are asupra sa un tomberon de gunoi menajer și nu poate justifica proveniența acestuia. Agenții s-au deplasat pe strada Baader, colț cu Înfrățirii, unde au depistat o persoană care a recunoscut că a sustras dintr-un imobil din Piața Unirii europubela pe care o trăgea după el. Bărbatul a fost predat polițiștilor de la Secția 1 care vor continua cercetările.

Dana Galbenu
daniela.galbenu@primariatm.ro

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13662134