Autorizații luate cu împrumut

Au fost semnalate ilegalități pe timp de noapte, când cei care au obiceiul să încalce legea ies pe traseu. Polițiștii comunitari au continuat, în această perioadă, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, acțiunile privind depistarea șoferilor de taximetre care nu respectă prevederile legale. Cele mai multe nereguli la acest capitol au fost semnalate, evident, pe timp de noapte. În ultima perioadă zeci de conducători auto au fost depistați în neregulă și au fost sancționați, cele mai multe probleme fiind înregistrate la capitolul neafișarea colantelor care arată numărul de autorizație pe portiere, parcarea în locuri interzise și chiar lipsa autorizației. Mai nou însă, taximetriștii care nu au autorizație au început să "împrumute” colante cu numărul acestui document de la alți colegi. După ce doi taximetriști au fost depistați având lipite pe portiere numerele de autorizație ale altor mașini în Piața Iancu Huniade și în Piața Mărăști, aceștia fiind sancționați cu câte 25.000 lei, un alt taximetrist a fost surprins în această situație. S. Florin, de 31 de ani, din Timișoara, desfășura activități de taximetrie pe Bdul Take Ionescu, având mașina echipată pentru acest lucru, dar nu avea la el autorizația de taxi eliberată de Primărie. Avea însă pe portiere lipite colante cu numărul de autorizație. La verificarea în baza de date cu privire la numerele de autorizație și mașinile pentru care au fost emise, s-a constatat că șoferul lipise pe portiere colantele altui taximetru. Bărbatul a fost sancționat cu 25.000 lei. Până acum nu mai puțin de 17 taximetriști care nu aveau autorizații au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 425.000 lei.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13344377