Vânzătorii de vechituri sunt sancționați
În urma verificărilor li se confiscă marfa, dacă nu respectă legislația în vigoare referitoare la comerțul pe domeniul public.
Polițiștii comunitari au acționat din nou în mai multe zone din Timișoara pentru a stabili în ce măsură sunt respectate prevederile legale în ceea ce privește efectuarea actelor de comerț.
Aceste acțiuni vin ca urmare a sesizărilor făcute de timișoreni care se plâng de faptul că tot felul de comercianți de ocazie pun în vânzare produse uzate, unele chiar aflate în stare de degradare, iar în unele zone lasă în urma lor numai mizerie și blochează trotuarele cu marfa expusă.
Chiar dacă în ultima perioadă numărul persoanelor depistate prac­ticând ilegal comerț de vechituri s-a mai redus ca urmare a numeroaselor acțiuni organizate, totuși punctele „fierbinți” din acest punct de vedere rămân Podul Dacilor – Badea Cârțan, Piața Doina și Piața Iosefin.
În primele zece luni ale anului, polițiștii comunitari au aplicat un număr de 1406 sancțiuni conform Legii 12/1990 republicată privind protejarea populației împotriva unei activități comerciale ilicite și HCL 5/2007 privind comerțul stradal celor care nu dețineau autorizație pentru activitatea prestată.
De asemenea, au fost confiscate aproximativ 1500 de kilograme de haine, încălțăminte folosită, precum și alte obiecte vechi. Valoarea bunurilor confiscate se ridică la peste 8800 lei.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 06.08.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13852248