Acțiune tematică a Poliției Locale
În data de 24.01.2012 polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică în colaborare cu Regia Autonamă de Transport Timișoara au organizat o acțiune în stațiile și mijloacele de transport în comun în vederea depistării persoanelor care recurg la acte de violență și distrugere sau alte fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială, de ordine și liniște publică, precum și pentru depistarea persoanelor care călătoresc fără a avea bilet, abonament sau legitimație de călătorie adecvate mijlocului de transport în comun folosit.

Acțiunea a avut loc în intervalul orar 06.00-16.00 și a vizat tramvaiele care deservesc liniile 1,2,5,6,7,8 și 9.

În urma acțiunii, 31 de persoane au fost sancționate contravențional, în conformitate cu art. 32 din H.C.L. 371/2007 modif. privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe teritoriul municipiului Timișoara, cu amenzii în valoare de 5.800 lei,  iar alte 4 persoane fără adăpost, depistate pe mijloacele de transport în comun, au fost îndrumate către localitățile de domiciliu.



cons.Velicu Georgina – purtator de cuvant
POLITIA LOCALA TIMISOARA


 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13656761