Surprinși în timp ce sustrăgeau un panou publicitar
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 04.00, polițiștii locali aflați în patrulare în zona centrală a orașului au observat două persoane care transportau un panou publicitar în apropierea magazinului Materna.

Trecându-se la legitimarea acestora, s-a constatat că tinerii se numesc I. Cristian, de 17 ani, din Timișoara, și L. Tytus, de 21 de ani, cetățean străin. Aceștia au afirmat că au sustras panoul pe care era înscris “Schimb valutar” de lângă McDonalds pentru a se distra.

Cei doi au fost predați conform prevederilor legale agenților de la Poliția Municipiului Timișoara pentru continuarea cercetărilor.


Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Consilier Daniela Seracin


 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13677617