Depistată desenând pe pereții tramvaiului
Polițiștii locali aflați în patrulare, în seara zilei de 29.05.2012, în jurul orei 19.30, în zona Traian, au depistat o persoană care a desenat cu markerul în tramvai.

S. Maria, de 17 ani, cu domiciliul în Timișoara, a fost depistată în timp ce desena pe peretele interior al tramvaiului care circulă pe linia 5, motiv pentru care a fost sancționată conform Legii 61/1991 republicată cu amendă de 50 de lei.

Tot în primele luni acestui an, pe lângă cele peste 2500 de persoane depistate călătorind fără bilet sau legitimație pe mijloacele de transport în comun, un număr de 17 persoane au fost sancționate pentru fumat, scuipat, consum de semințe și băuturi alcoolice, precum și pentru cerșit sau provocare de scandal în mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului Timișoara, sancțiunile fiind între 200 și 2000 lei.


Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Consilier Daniela Seracin

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13678020