Verificări pe mijloacele de transport în comun pentru depistarea cerșetorilor
Polițiștii locali continuă acțiunile pentru depistarea persoanelor care apelează la mila publică, a oamenilor străzii și minorilor conform prevederilor legale.

În cursul zilei de marți, 18 septembrie, zece persoane au fost depistate cerșind sau vabagondând în zone precum Catedrala Mitropolitană, Calea Girocului, Gara de Nord, Complexul Studențesc.

În cursul zilei de astăzi, polițiștii locali au demarat verificări mai intense și pe liniile mijloacelor de transport în comun deoarece există date că tot mai mulți dintre cerșetori  și-au schimbat locațiile, preferând în special vagoanele tramvaielor din zona centrală și din zona Gării de Nord.

Din punct de vedere statistic se poate sublinia faptul că polițiștii locali au înregistrat până acum un număr de 495 persoane din categoria cerșetori și oameni ai străzii, dar mulți dintre aceștia au fost depistați în stradă în mod repetat, totalul ridicărilor din stradă fiind de 978. Aproximativ 65 de procente dintre aceștia provin din alte localități decât Timișoara.

Acțiunile continuă și în perioada următoare.


Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin


 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13662311