Mijloacele de transport în comun în atenția polițiștilor locali
Polițiștii locali au continuat și în cursul zilei de miercuri, 19 septembrie, acțiunile pentru depistarea persoanelor care apelează la mila publică, a oamenilor străzii și minorilor lipsiți de supraveghere conform prevederilor legale.

Pentru că, în ultima perioadă, s-a constatat faptul că cerșetorii au început să evite intersecțiile și zonele aglomerate unde obișnuiau să apeleze la mila publică, iar de această dată s-a acționat în special pe liniile mijloacelor de transport în comun.

Astfel, în urma acțiunilor de ieri au fost depistați un număr de nouă cerșetori și oameni ai străzii în zone precum Piatra Craiului, Gara de Nord, Iosefin, Complexul Studențesc, Piața 700. Dintre aceștia unul este minor și a fost predat către centrul de pe str. Ioan Slavici, iar doi dintre adulți au fost consiliați de către reprezentantul Direcției de Asistență Socială Comunitară Timișoara. Din cei nouă depistați doi sunt persoane nou introduse în baza de date, restul fiind identificați  în mod repetat pe străzile orașului.

În cadrul acțiunilor s-au verificat și sesizări de la cetățeni, care semnalau prezența oamenilor străzii în zone precum Tigrului, Piața din Calea Girocului și în zona Brâncoveanu, unde timișorenii au reclamat faptul că persoanele care solicită sprijinul adăpostului de noapte din zonă fac mizerie și își fac necesitățile în scările de la blocurile din apropiere.

De asemenea, tot pe mijloacele de transport, pe lângă acțiunile care privesc depistarea și preluarea cerșetorilor și oamenilor străzii, polițiștii locali au sancționat și cinci persoane care nu aveau bilet sau abonament de mijloacele de transport în comun.


Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 06.08.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13850173