Acțiune pentru depistarea persoanelor care locuiesc în colibe improvizate
Poliția Locală Timișoara a transmis, pentru peste jumătate din cazurile cerșetorilor și oamenilor străzii depistați pe străzile Timișoarei, adrese către primăriile localităților de domiciliu pentru a face anchete sociale și pentru a lua măsuri de sprijinire a acestora.

Pe lângă situațiile în care sărăcia îi împinge pe unii dintre cerșetori și oameni fără adăpost să apeleze la mila publică sau să locuiască în clădiri părăsite ori în colibe în Timișoara, există și cazuri în care aceștia nu stau tocmai rău la capitolul financiar.
Există multe cazuri în care aceștia dețin locuințe personale sau de la stat și beneficiază de diferite ajutoare sociale.

În unele cazuri cei depistați au plecat de acasă din diverse motive deși situația financiară este una destul de bună. Spre exemplu, M. Corina, de 29 de ani, cu domiciliul în Procopoaia, județul Vâlcea, a fost depistată de polițiștii locali în zona Ion Ionescu de la Brad, unde locuia în adăposturile improvizate de pe terenul fostului depou RATT, care a fost ulterior salubrizat. În urma datelor transmise de Primăria Procopoaia, după solicitarea Poliției Locale de a se face anchetă socială, s-a constatat că persoana în cauză a plecat de acasă deoarece părinții nu-i acceptau prietenul. Părinții sunt beneficiari de pensie amândoi, familia deține două terenuri arabile, două case, din care una cu șase camere, iar cealaltă cu trei și anexe, două tractoare, autoturism, animale domestice, fiind una din familiile înstărite din localitate. Mama acesteia a declarat că nu mai ține legătura cu fiica sa deoarece aceasta nu-i mai sună și nici nu le răspunde la telefon. La data la care a fost depistată de polițiștii locali aceasta a declarat că este însărcinată.


Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13773347