Surprinși de polițiștii locali sustrăgând ștergătoarele unui autoturism
Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de sâmbătă, 29 septembrie, în zona Pieței Unirii au depistat doi tineri care au sustras ștergătoarele unui autoturism parcat în zona Ghe. Lazăr.

Cei doi tineri se numesc D. Alexandru, de 15 ani, cu domiciliul în Chiajna, și D. Roland, de 19 ani, din Timișoara. Aceștia au luat ștergătoarele de la un autoturism marca Ford Focus, cu numere de Timișoara. Ei au declarat că intenționau să le comercializeze.

Cei doi au fost predați polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.


Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin


 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 08.04.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13517949