Preferă să-și plătească amenzile decât să muncească în folosul comunității
Ca urmare a prezentării situației de către Poliția Locală Timișoara referitoare la propunerile făcute pentru efectuarea de muncă în folosul comunității în cazul persoanelor care nu și-au achitat sancțiunile, două persoane s-au prezentat deja pentru plata amenzilor primite.

Este vorba despre două persoane din Drobeta Turnu Severin, respectiv Hunedoara, care au achitat sancțiunile de câte 200 lei primite ca urmare a încălcării HCL 371/2007 modificată, privind călătoria fără bilet pe mijloacele de transport în comun din Timișoara.

Peste 300 de dosare cu propunere de efectuare de muncă în folosul comunității au fost înaintate anul acesta de Biroul Juridic al Poliției Locale, existând două categorii de contravenienți: cei cu sancțiuni numeroase în special pentru cerșetorie, consum de alcool, provocare de scandal, depozitare de deșeuri, circulația cu căruța etc și cei cu sancțiuni precum călătoria fără bilet sau parcarea în locuri interzise care speră că prin neachitarea amenzilor li se va pierde urma și nu vor ajunge să plătească pentru sancțiunile primite.


Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin


 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13662354