Sancțiuni aplicate de polițiștii locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială și Protecția Mediului, precum și cei ai Biroului Intervenție Rapidă au acționat din nou în ultima perioadă, în special pe timp de noapte, pentru verificarea modului în care societățile comerciale care își desfășoară activitatea în Campusul Universitar, respectă prevederile HCL 193/2012 referitoare la comercializarea de alcool, orarul de funcționare și afișarea de prețuri sau orar, dar și cele referitoare la depășirea nivelului de zgomot în special la localurile și cluburile din zona centrală, conform Legii 61/1991 republicată.

S-a acționat împreună cu inspectorii Direcției de Sănătate Publică, aceștia făcând măsurători în acest sens.

Astfel, în Complexul Studențesc au fost aplicate într-o singură noapte cinci sancțiuni de câte 1000 lei celor care comercializau alcool după închiderea localurilor, dar și celor care nu au respectat orarul de funcționare.

În cazul în care societățile vor mai fi depistate în această situație se va trece la propunerea de suspendare a activității.
În zona centrală, în urma măsurătorilor s-a stabilit că trei cluburi au depășit nivelul de zgomot, fiind de asemenea, sancționate cu câte 1000 lei conform Legii 61/1991 republicată, iar în aceste cazuri, pentru că situația s-a repetat, se va propune închiderea locațiilor respective. Este vorba despre cluburi care funcționează pe str. Lucian Blaga, str. Mărășești, str. Palanca – toate din zona Piața Unirii.


Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin

foto
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13423352