Verificarea activităților comerciale
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au continuat verificările în ceea ce privește respectarea legislației referitoare la desfășurarea activității de comerț pe raza municipiului, constatându-se că pe platoul din fața Parcului Copiilor “Ion Creangă” funcționează o rulotă comercială tip gelaterie, din care se vindea înghețată.

În urma verificării actelor s-a constatat că rulota aparține societății comerciale “ CAPRI GELATO” SRL  și nu deținea acord pentru desfășurarea de activități comerciale stradale, emis de Primăria Municipiului Timișoara.

Societatea a fost sancționată cu 300 lei conform HCL 139/2011 și  s-a dispus părăsirea de îndată a amplasamentului, ceea ce s-a și efectuat în timpul controlului.


Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin


 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13661807