Acțiuni ale Poliției Locale în Piața Victoriei
Polițiștii locali aflați în patrulare în civil în zona centrală a orașului au depistat ieri, în cadrul acțiunii de supraveghere a Pieței Victoria de la înălțime, cu binoclul, două persoane date în urmărire de Poliția Municipiului Timișoara. Tinerele în cauză, de 21 și respectiv 36 de ani, se sustrăgeau cercetării penale într-un caz de furt din locuințe comis în luna septembrie 2012.
Polițiștii locali le-au preluat din stradă  și le-au predat polițiștilor de la Poliția Municipiului pentru continuarea cercetărilor. Tot în cursul după-amiezii de ieri șase persoane care au apelat la mila publică, agasând cetățenii care circulă prin centrul orașului au fost depistate și preluate pentru întocmirea de fișe personale, îndrumarea spre domicilii sau predarea lor către serviciile sociale în cazul celor cu domiciliul în Timișoara. Una dintre persoane a fost și sancționată fiind depistată cerșind în mod repetat. Acțiunile de supraveghere și patrulare în acest fel în zona centrală continuă, încercându-se asanarea Pieței Victoria de elementele care încalcă legislația și creează disconfort timișorenilor precum și turiștilor al căror număr a crescut în perioada sezonului cald.

Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 08.04.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13517706