Polițiștii locali au participat la un training despre comunicare și relaționare cu cetățenii
Poliția Locală Timișoara a găzduit ieri un training  având ca temă comunicarea, susținut în fața a 25 de polițiști locali de d-na lector universitar și director al publicației Ziua de Vest, Lia Lucia Epure.

Ținând cont de faptul că polițiștii locali sunt permanent în stradă, în contact direct cu cetățeanul, și că permanent pot apărea unele sincope în relaționarea în special cu persoanele care sunt predispuse la încălcarea legislației. Municipalitatea a sugerat d-nei lector să participe și să expună polițiștilor locali câteva noțiuni și moduri de comunicare, situații cu care se pot confrunta în teren și moduri în care este preferabil să reacționeze.

Tema propusă, ”Între zâmbet și personalitate”, a scos la iveală cazuri și situații cu care polițiștii locali se întâlnesc adesea în activitatea de zi cu zi, discutându-se liber și căutându-se soluții referitoare la modul de abordare a acestora. S-a mai discutat despre comunicarea verbală și nonverbală, atitudine, tipuri de oameni, modul în care este purtată uniforma, stereotipuri etc.

Întâlnirea a fost considerată benefică de către polițiștii locali prezenți, urmând ca pe viitor să mai aibă loc astfel de traininguri.


Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,
Șef Birou Daniela Seracin

foto 1
foto 2
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13676708