Acțiuni pentru fluidizarea circulației
În perioada 02.09 – 08.09.2013, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările în vederea identificării terenurilor în care există ambrosia, fiind identificate 20 de astfel de terenuri. În cazul a 5 dintre ele s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 9500 de lei, iar pentru celelalte 15  se fac demersuri în vederea identificării proprietarilor.

Reamintim că, în conformitate cu art. 22 lit. x din H.C.L. 371/2007 (modificată și completată) privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe raza municiului Timișoara, pentru „nedistrugerea buruienilor și în mod special a celor cu potențial alergen” sancțiunile prevăzute de lege sunt cuprinse între 500 – 1000 lei în cazul persoanelor fizice, respectiv 1000 – 2500 de lei în cazul persoanelor juridice.
Facem un apel și cu acest prilej și rugăm toți cetățenii care au cunoștință despre terenuri în care există astfel de plante cu potențial alergen să sesizeze de îndată Poliția Locală, pentru a se putea lua măsuri operative, deoarece doar împreună, într-un parteneriat poliție – cetățeni, putem avea un oraș mai curat.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au acționat în weekend în Piețele Flavia și Mehala în vederea fluidizării traficului rutier și eliminării blocajelor din circulație, prin luarea măsurilor legale în cazul autovehiculelor oprite, staționate sau parcate neregulamentar, precum și a celor expuse spre vânzare. Astfel, în Piața Mehala, în conformitate cu O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale și 27 de colante conform O.U.G.195/2002 și H.C.L. 446/2008 privind interzicerea expunerii spre vânzare a vehiculelor pe domeniul public sau privat al Municipiului Timișoara, iar în Piața Flavia, în conformitate cu O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și H.C.L. 446/2008 privind interzicerea expunerii spre vânzare a vehiculelor pe domeniul public sau privat al Municipiului Timișoara, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale și 12 colante.

În săptămâna 01- 08.09.2013 pentru nerespectarea interdicției de a circula pe  bicicletă în Piața Victoriei și pe strada Alba Iulia în perioada 1 mai – 31 octombrie a fiecărui an, în intervalul orar 18:00 – 22:00, fără avizul Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale.

Totodată, patrula care își desfășoară activitatea pe bicicletă a fost dotată cu echipament special, care va fi folosit atât timp căt vremea va permite, urmând ca de anul următor tot efectivul care va patrula pe biciclete să fie dotat corespunzator.

În perioada 05– 06.09.2013 polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat verificări în Piața Badea Cârțan, unde au fost depistate persoane care comercializau produse pe domeniul public, în afara pieței, blocând astfel căile de acces în piață. În urma verificărilor efectuate s-au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale din care 11 avertismente și  9 sancțiuni în valoare de 1.800 de lei , astfel:
-    6 sancțiuni  conform  HCL 334/2004 – blocarea căilor de acces
-    13 conform  HCL 139/2011-  pentru desfășurarea activității de comerț, pe domniul public, fără autorizație/ aviz PMT
-    1 conform HCL 371/2007 - oprirea și staționarea autovehiculelor pe locurile de parcare rezervate pentru diferite activități, și căile de acces ale unor obiective sau pentru persoanele cu handicap, marcate și semnalizate corespunzător
În data de 06.09.2013 polițiștii locali au fost sesizați cu privire la faptul că pe str. Timocului o personă execută lucrări de corecție la arbori fără a deține autorizație. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că aspectele semnalate se confirmă, persoana depistată, T. Dan din Timișoara fiind sancționată conform art.22 al.1 lit.l din H.C.L. 371/2007 modificată și completată privind constatarea și sancționarea contravențiilor.

În data de 09.09.2013, în jurul orei 01:00, polițiștii locali au fost sesizați cu privire la faptul că în zona Soarelui, în fața Școlii nr. 30, este parcat un autoturism din care se aude muzică la un volum foarte mare, deranjând locatarii din zonă. În urma deplasării la fața locului polițiștii au constatat că aspectele semnalate se confirmă, proprietarul autoturismului, N. Ștefan din Timișoara, fiind sancționat contravențional conform art.3 pct.25 din Legea 61/1991 republicată privind sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În perioada 02 – 05.09.2013, în urma sesizărilor primite cu privire la existența unei rulote, apartinând “Topliceanu SNC”, amplasate pe str. Wilhelm Tell, în care se comercializează ilegal produse alimentare care pot pune în pericol sănătatea consumatorilor, polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat verificări în urma cărora au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 41.800 de lei pentru:
-    efectuarea de fapte de comerț fără a deține autorizație conform Legii 12/1990
-    comercializare de produse a căror proveniență nu a putut fi dovedită conform Legii 12/1990
-    proferare de expresii jignitoare conform Legii 61/1991 rep.
-    obstrucționarea controlului comercial conform O.G. 99/2000

În cauză au fost sesizate Direcția de Sănătate Publică Timiș și Direcția Sanitar Veterinară Timiș.


Poliția Locală Timișoara


 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13343905