Doi minori au fost tâlhăriți de doi oameni ai străzii
Polițiștii locali, care patrulează pe timp de noapte în zona centrală a orașului, au fost sesizați de doi minori de 17, respectiv 16 ani, cum că în jurul orei 3.30 au fost deposedați prin violență de două telefoane mobile de alte două persoane, la intersecția străzilor Sfântul Ioan cu C. Brediceanu.

Imediat, polițiștii locali au trecut la căutarea persoanelor descrise de victime, pe traseul Piața 700, str. Gheorghe Lazăr, Parcul Botanic, zonă în care existau indicii că s-au deplasat.

Aici au reținut persoanele suspecte care s-a stabilit că se numesc B. Daniel, de 23 de ani, cu domiciliul în Cernavodă – Constanța și D. Marius, de 36 de ani, cu domiciliul în Săbăuani – județul Neamț.

Cei în cauză se aflau între Parcul Botanic și calea ferată unde se adăpostiseră într-un cort improvizat, unde a fost găsit și unul din telefoanele dispărute de la victime.

Cei în cauză au fost predați pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie polițiștilor de la Secția 1. Locația urmează a fi permanent verificată până la asanarea definitivă.
 
 
BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13344362