Sancțiuni pentru rezervarea locurilor de parcare fără aviz
Ca urmare a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor, polițiștii locali au efectuat verificări pe str. Proclamația de la Timișoara, unde existau reclamații cum că reprezentanți ai diverselor societăți comerciale au obiceiul de a rezerva, sub o formă sau alta, dar fără a deține aviz din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei, locurile de parcare din fața locațiilor în care funcționează.

Astfel, în ultimele zile au fost depistate trei astfel de cazuri în fața unei case de schimb valutar, în fața unei firme de telefonie mobilă și unei societăți comerciale de alimentație publică, unde reprezentanții acestora au rezervat locuri de parcare prin amplasarea de panouri publicitare sau lăzi de bere.

Atragem atenția că potrivit HCL 371/2007 modificată, rezervarea locurilor de parcare pe carosabil sau domeniul public fără avizul Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei și semnalizarea acestora cu altfel de însemne, marcaje sau dispozitive decât cele agreate se sancționează cu amendă de la 800 la 1500 lei.  
 

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13399106