Depistat după ce a aruncat cu o sticlă în geamul unei mașini
16 Noiembrie 2012
Polițiștii locali aflați în patrulare în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02.45, în zona Piața Unirii, au depistat un bărbat care a spart parbrizul unui autoturism parcat pe str. V. Alecsandri
Publicat in Respectarea legii
Sancțiuni de peste 18.000 de lei în zona comercială Brâncoveanu
16 Noiembrie 2012
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au desfășurat, timp de trei zile, un control amănunțit în zona Brâncoveanu, unde au fost verificați 38 de comercianți
Publicat in Respectarea legii
Probleme reclamate de cetățenii din cartierul Fabric
15 Noiembrie 2012
În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au aplicat 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 3600 lei, pentru abandonarea de deșeuri, parcarea în zone nepermise,efectuarea de acte de comerț fără autorizațe, fiind aplicate și colante autoadezive celor care au staționat neregulamentar
Publicat in Respectarea legii
Firmă sancționată pentru nesemnalizarea lucrărilor efectuate
15 Noiembrie 2012
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat, în cursul zilei de miercuri, 14 noiembrie 2012, verificări la lucrările realizate de societatea Hidroplus SRL pe Calea Aradului nr. 4 A
Publicat in Respectarea legii
Poliția Locală nu are conturi create pe rețelele de socializare
15 Noiembrie 2012
Informațiile, dialogurile și imaginile postate pe astfel de site-uri nu reprezintă poziția oficială a instituției, fiind în întregime responsabilitatea deținătorilor conturilor de pe care s-a făcut postarea
Publicat in Respectarea legii
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13234231