Alți 17 cerșetori adunați din intersecții
03 Iulie 2012
Poliția Locală Timișoara a continuat și luni, 2 iulie, acțiunile de depistare și monitorizare a persoanelor care apeleză la mila publică, a oamenilor străzii și a minorilor lipsiți de supraveghere
Publicat in Respectarea legii
Societăți comerciale amendate
02 Iulie 2012
Poliția Locală a efectuat 33 de controale pentru identificarea societăților comerciale care au montate sisteme publicitare sau firme pe fațadă, fără să dețină autorizație de construire sau aviz din partea primăriei
Publicat in Respectarea legii
Sancțiuni aplicate conducătorilor auto
02 Iulie 2012
În cursul săptămânii trecute, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație și a Biroului Ridicări Auto și Abandonate au efectuat o serie de acțiuni pentru verificarea respectării legislației în vigoare referitoare la oprirea, staționarea și parcarea pe raza municipiului Timișoara
Publicat in Respectarea legii
Acțiuni multiple pentru combaterea cerșetoriei
02 Iulie 2012
Polițiștii locali au luat în evidență un număr de 125 de cerșetori și oameni ai străzii, în urma acțiunilor organizate săptămâna trecută pe linia depistării și monitorizării persoanelor care apelează la mila publică
Publicat in Respectarea legii
Noi măsuri pentru descurajarea cerșetoriei
29 Iunie 2012
În urma acțiunii desfășurate în seara zilei de joi, 28 iunie 2012, polițiștii locali au depistat alți 46 de cerșetori și oameni ai străzii
Publicat in Respectarea legii
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13239804