Prevederi ale Legii picnicului
24 Aprilie 2012
Legea privind desfășurarea activităților de picnic nr. 54 din 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial, intrând în vigoare la data de 30 martie 2012, iar în Timișoara locația destinată acestor activități a fost stabilită în zona Pădurea Verde, vizavi de Muzeul Satului
Publicat in Respectarea legii
A derapat și a distrus gardul unui imobil
23 Aprilie 2012
Polițiștii locali din cadrul Secției 2 l-au depistat în această dimineață, în jurul orei 09.00, pe șoferul unui autovehicul care a derapat cu mașina și a intrat în gardul unui imobil distrugându-l
Publicat in Respectarea legii
Depistat după ce a sustras cablu de înaltă tensiune
23 Aprilie 2012
Polițiștii locali aflați în patrulare azi-noapte, în jurul orei 02.00, au depistat pe str. Carol Telbisz, la intrarea în Parcul Civic, o persoană care a avea asupra sa aproximativ opt metri de cablu de înaltă tensiune
Publicat in Respectarea legii
Suspiciuni de înșelăciune
23 Aprilie 2012
Polițiștii locali aflați în patrulare pe str. Alba Iulia din Timișoara au depistat vineri, 20 aprilie, în jurul orei 12.30, patru tineri care solicitau donații pentru un caz social fără a deține la ei autorizație din partea Comisiei de Ordine Publică din cadrul Primăriei
Publicat in Respectarea legii
Sancționați pentru că au murdărit căile publice
20 Aprilie 2012
Ca urmare a unor sesizări venite din partea cetățenilor care locuiesc în zona Torontalului-Aradului, polițiștii locali de la Secția 2 s-au deplasat ieri după-amiază pe str. Miresei, unde au depistat mai multe autovehicule de mare tonaj care au murdărit căile publice
Publicat in Respectarea legii
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13244888