Surprinși în timp ce încercau să sustragă cupru
19 Aprilie 2012
Polițiștii locali de la Secția 2 au depistat, în seara zilei de 18 aprilie, în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau în patrulare în zona Dacia - Bucovina, trei persoane care deschiseseră capota unei mașini parcate în spatele unui imobil de pe str. Gh. Lazăr
Publicat in Respectarea legii
Controale în piețe
19 Aprilie 2012
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat, în ultima lună, acțiuni de verificare a modului în care se desfășoară activitatea de comercializare a diverselor produse în piețele din Timișoara
Publicat in Respectarea legii
Altercație pe fondul consumului de alcool
18 Aprilie 2012
Aflați în patrulare pe B-dul Republicii din Timișoara, polițiștii locali din cadrul Biroului Intervenție Rapidă au fost sesizați, în seara zilei de 17 aprilie 2012, în jurul orei 21, de către un bărbat că a fost bătut cu pumnii în zona feței
Publicat in Respectarea legii
Amenzi mai mari pentru afișaj ilegal
17 Aprilie 2012
Propunerile privind înăsprirea amenzilor pentru lipirea de afișe în locuri neautorizate îi vizează, în principal, pe organizatorii de evenimente artistice, culturale, sportive și nu numai
Publicat in Respectarea legii
Acțiuni pe linie de circulație
17 Aprilie 2012
Polițiștii locali au efectuat, în perioada 9-15 aprilie 2012, acțiuni pe linia depistării persoanelor care nu respectă legislația referitoare la circulație, oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor pe raza municipiului Timișoara
Publicat in Respectarea legii
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13233436