Au fost înregistrate zeci de acte de vandalism
07 Ianuarie 2008
Distrugerile și furturile de bunuri publice se pedepsesc mai drastic din acest an pentru a proteja investițiile.
Publicat in Respectarea legii
Monitorul despre sancțiuni
27 Decembrie 2007
Un echipaj al Poliției Comunitare Timișoara a participat la acțiunea de ridicare a unor autovehicule abandonate pe strada Lacului și pe strada Turgheniev, împreună cu un inspector al Primăriei și cu câte un reprezentant al Retim și ADP
Publicat in Respectarea legii
Practicanți de alba-neagra au fost prinși în flagrant
27 Decembrie 2007
Cetățenii sesizează tot mai des cazuri de jocuri de noroc pe stradă.
Publicat in Respectarea legii
Persoanele care locuiau în colibe au fost evacuate
27 Decembrie 2007
Oamenii fără adăpost veniți din toate colțurile țării au devenit o problemă tot mai greu de rezolvat.
Publicat in Respectarea legii
Monitorul despre sancțiuni
27 Noiembrie 2007
Polițiștii comunitari au aplicat într-o singură lună peste 100 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor HCL 251/2002 modificată cu privire la circulația vehiculelor cu tracțiune animală pe străzile municipiului Timișoara, și peste 320 de sancțiuni în primele nouă luni ale anului pentru aceeași faptă.
Publicat in Respectarea legii
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13247394