Situația dosarelor privind aplicarea Legii 10/ 2001
01 Ianuarie 2004
Legea 10/2001 vizează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

La Primăria Municipiului Timișoara au fost înregistrate 3025 de notificări, din care 2345 au fost înregistrate prin executori judecătorești și 680 au fost primite de la Prefectură, după data de 14.02.2002.
Publicat in Respectarea legii
Modificarea legislației în domeniul eliberării de autorizații de construcție
01 Ianuarie 2004
Cel mai vechi spital din Timișoara și din România, construit în 1745, se află astăzi într-o stare deplorabilă, după ce zeci de ani nu s-a investit nici un fel de fonduri pentru lucrări de investiții sau reparații.
Publicat in Respectarea legii
Activitatea de taximetrie
01 Martie 2005
În martie, inspectorii Serviciului Transport și Rețele Publice din cadrul Direcției Edilitare împreună cu agenți ai Biroului Poliției Rutiere au efectuat verificarea pe teren pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile HCL 349/2003 privind parcarea autovehiculelor conform art. 15, și HCL 276/2003privind desfășurarea activității de taximetrie.
Publicat in Respectarea legii
Îndatoriri ale agenților economici
01 Martie 2005
În conformitate cu Legea 650 -
Legea comerțului, care reglementează desfășurarea actelor și faptelor de comerț precum și prestările de servicii, orice exercițiu comercial se poate desfășura numai cu acordul primăriilor, în funcție de planurile de urbanism,a anunțat viceprimarul Dorel Borza.
Publicat in Respectarea legii
Problema cerșetoriei
01 Martie 2005
Viceprimarul Adrian Orza a anunțat că, în sfârșit, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a înregistrat primul dosar al unei persoane acuzată de cerșetorie. Acesta este primul dosar acceptat de Parchet pentru cerșetorie, în România și este unul dintre rezultatele campaniei de combatere a cerșetoriei desfășurată la finalul anului trecut.
Publicat in Respectarea legii
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13239789