Taximetriștii, verificați de polițiștii locali
04 Aprilie 2013
Cel mai reclamat caz este la Spitalul Județean, unde foarte multe taximetre staționează în afara stației, încurcând circulația ambulanțelor către și dinspre Casa Austria și Clinica de Ortopedie
Publicat in Respectarea legii
Acțiuni pe mijloacele de transport
03 Aprilie 2013
Ca urmare a numeroaselor sesizări de la cetățeni și în baza colaborării dintre forțele sistemului integrat de ordine publică, Poliția Locală Timișoara va demara o serie de acțiuni pe mijloacele de transport în comun
Publicat in Respectarea legii
Acțiuni zilnice pentru depistarea cerșetorilor
02 Aprilie 2013
Poliția Locală Timișoara reia acțiunile zilnice organizate pe linia depistării persoanelor care apelează la mila publică, a oamenilor străzii și minorilor lipsiți de supravegherea părinților
Publicat in Respectarea legii
Prelungire de termen pentru îndepărtarea antenelor de pe imobile
29 Martie 2013
Poliția Locală Timișoara precizează că, din cauza vremii nefavorabile din ultimele zile, s-a decis prelungirea cu o săptămână a termenului acordat înlăturării acestor antene
Publicat in Respectarea legii
Sancțiuni pentru comercializarea băuturilor alcoolice în Campusul Universitar
28 Martie 2013
Polițiștii locali au depistat și sancționat două societăți comerciale care vindeau alcool, deși acest lucru este interzis în perimetrul campusului
Publicat in Respectarea legii
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13247317