Sancționat de cinci ori pentru că vindea langoși fără autorizație
05 Decembrie 2012
Proprietarul unei rulote a fost prins din nou de polițiștii locali în timp ce vindea langoși în zona industrială Freidorf, fără să dețină niciun fel de acord sau autorizație
Publicat in Respectarea legii
Depistați de polițiștii locali
05 Decembrie 2012
În cursul zilei de marți, 4 decembrie, au fost sancționate alte trei persoane care strângeau fonduri în zona centrală, fără să dețină autorizație eliberată de Comisia de Ordine Publică din cadrul Primăriei Timișoara.
Publicat in Respectarea legii
Amenzi pentru parcarea neregulamentară
04 Decembrie 2012
Polițiștii locali au aplicat în ultima săptămână în cadrul acțiunilor organizate pe linie de circulație un număr de 107 sancțiuni, în valoare de 21.600 lei
Publicat in Respectarea legii
Prins cu etnobotanice asupra sa
03 Decembrie 2012
Polițiștii locali aflați în patrulare în seara de sâmbătă, 1 decembrie, în jurul orei 23.00, au observat pe Bdul Michelangelo o persoană care circula cu un motoscuter neînregistrat și fără a purta vestă reflectorizantă, motiv pentru care au trecut la legitimarea acestuia
Publicat in Respectarea legii
Depistat după ce a spart geamul unui imobil
03 Decembrie 2012
Polițiștii locali aflați în patrulare în Piața Unirii în dimineața zilei de sâmbătă, 1 Decembrie, în jurul orei 05.00, au observat o persoană care a spart geamul imobilului cu nr. 10 aruncând în el cu o sticlă
Publicat in Respectarea legii
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13239865