Patrule mixte supraveghează zona Bisericii Ortodoxe Sârbe din Piața Traian
21 Noiembrie 2012
Ca urmare a numeroaselor sesizări venite din partea preotului paroh al Bisericii Ortodoxe Sârbe 'Sfantu' Gheorghe' din Piața Traian, dar și din partea locuitorilor din zonă, începând cu această săptămână, Poliția Municipiului împreună cu Poliția Locală vor supraveghea non-stop zona respectivă
Publicat in Respectarea legii
Firmă sancționată pentru nesemnalizarea lucrărilor efectuate
20 Noiembrie 2012
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au aplicat ieri o sancțiune în cazul societății Vimato SRL, care executa lucrări la rețeaua de gaz pe str. Ungureanu nr. 5.
Publicat in Respectarea legii
Controale în Complexul Studențesc
20 Noiembrie 2012
Polițiștii locali au demarat de la începutul acestei săptămâni o serie de controale, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, la comercianții care desfășoară activități în Campusul Universitar, ca urmare a numeroaselor sesizări venite din partea celor care locuiesc în zonă
Publicat in Respectarea legii
Noi acțiuni pentru depistarea cerșetorilor
19 Noiembrie 2012
Poliția Locală Timișoara a continuat în ultima perioadă acțiunile zilnice pentru depistarea persoanelor care apelează la mila publică, a oamenilor străzii și a minorilor lipsiți de supraveghere
Publicat in Respectarea legii
Amendat pentru că a murdărit căile publice cu noroi
16 Noiembrie 2012
Polițiștii locali din cadrul Secției 2 l-au depistat, în cursul zilei de joi, pe conducătorul auto al unei autoutilitare care a murdărit căile publice pe B-dul Take Ionescu
Publicat in Respectarea legii
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13234935