RCM-ul se poate gândi chiar și la locul 5
30 Iulie 2010
Pe lângă fotbal, rugby-ul e sportul cu intensă activitate încă din luna iulie. RCM Timișoara a început faza play-off, în care își propune să depășească rezultatele anilor precedenți.
Publicat in Sport
Bănățean în "tricolor"
30 Iulie 2010
Cristian Fenici traversează momentul cel mai bun al carierei; a câștigat în această vară Cupa României și a contribuit la calificarea naționalei de seniori la Campionatul Mondial.
Publicat in Sport
"Euro", din nou la Timișoara
30 Iulie 2010
Orașul de pe Bega este gazda "europeanului" de junioare, divizia B.
Publicat in Sport
Bănățenii au reușit două victorii
30 Iunie 2010
Echipa de rugby RCM Universitatea de Vest Timișoara s-a clasat a 7-a (din 12 formații), la cel mai recent turneu de rugby în 7 al campionatului intern.
Publicat in Sport
Pregătire înaintea Campionatului Mondial
30 Iunie 2010
Atleta timișoreană Adelina Pastor (17 ani) demonstrează o formă re­marcabilă înaintea Campionatului Mondial de juniori I, care va avea loc în a doua jumătate a lunii iulie, la Moncton în Canada. Timișoreanca a participat la Cupa Europei pe Națiuni, com­petiție desfășurată la Budapesta, unde a alergat pentru ștafetele de 4x100 metri și 4x400 metri.
Publicat in Sport
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 08.04.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13517919