Timișorenii nu au voie să uite!
Democrația înseamnă folosirea responsabilă a libertății.

În ultimii ani, Primăria Timișoara și Consiliul Local s-au implicat în mod activ în organizarea festivităților comemorative ale Revoluției din Decembrie 1989.
Principalul motiv pentru implicarea noastră, alături de asociațiile de revoluționari este dat de credința că sacrificiile făcute pe străzile Timișoarei, pentru libertate, în urmă cu 15 ani, sunt, uneori prea ușor uitate.

Anul acesta comemorăm 15 ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Și-au anunțat participarea, alături de noi, oaspeți importanți, cum ar fi ambasadorii Germaniei și Franței, care vor să fie alături de timișoreni, când aceștia își cinstesc eroii.

Din păcate, însă, tot mai puțină lume este conștientă de importanța acelor zile. În principal, probabil, pentru că de 15 ani, la Timișoara, se trăiește în libertate. Să nu uităm, însă, de sacrificiile și sângele vărsat de timișoreni pentru această libertate. Poate că am ajuns să trecem prea ușor peste ceea ce s-a petrecut în urmă cu15 ani.

În ultimii ani, spre dezamăgirea noastră, am constatat că evenimentele dedicate comemorării Revoluției adună din ce în ce mai puține persoane. Lipsa de interes a publicului față de aceste evenimente este îngrijorătoare. Pentru că uitarea este cel mai periculos lucru care ni se poate întâmpla!

Și pentru că timișorenii nu voie să uite, anul acesta ne-am implicat în organizarea unei serii de manifestări care să (re)trezească interesul publicului pentru aceste evenimente comemorative: proiecții de filme, spectacole, dar și evenimente de suflet.






Sărbători fericite!

Evocare

Ne aflăm în perioada uneia dintre cele mai
    importante sărbători ale Creștinătății. Este vorba de evocarea momentului venirii pe lume a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Așadar, Dumnezeu și-a trimis în lume pe însuși Fiul Său ca să ne mântuiască pe noi oamenii.
Avem de-a face, evident, cu un miracol pe care mintea noastră îl înțelege cu greutate dar, dacă e să ne gândim bine, orice venire pe lume a unui om este un miracol. Din acest punct de vedere, mamele de azi și de totdeauna continuă și ele minunea nașterii lui Iisus Hristos.
Pe deasupra, după cum un prunc se naște este rezultatul iubirii dintre tată și mamă, tot astfel, venirea pe lume a lui Iisus este rodul dragostei lui Dumnezeu față de noi oamenii. Iubirea stă astfel, la originea evenimentului pe care îl prăznuim în aceste zile. Și dacă este așa, se cuvine ca de praznicul Nașterii Domnului să acordăm importanța cuvenită iubirii, începând cu aceea de a ne iubi unul pe altul. Nu este poruncă mai mare, citim în Evanghelie, decât a iubi pe Dumnezeu și a ne iubi unul pe altul.
Iată de ce în aceste zile cel mai important lucru este acela de a-L cinsti pe Iisus și de a pune în practică principiul dragostei, iubindu-ne și ajutându-ne unii pe alții. Fie ca dragostea să fie aceea care să biruiască în totul și în toate.
Înalt Prea Sfinția Sa,
Nicolae Corneanu
Mitropolitul Banatului


Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie, un moment al reuniunii și bilanțului. Este momentul cel mai potrivit pentru a fi mai buni, mai toleranți și mai generoși cu cei apropiați și cu cei mai puțin norocoși decât noi. De sărbători sufletul să vă fie plin de bucurie, să măsurați timpul în clipe petrecute cu cei dragi și să luați cu voi, din fiecare zi, o amintire.
Fie ca Harul, Speranța și Lumina Nașterii Mântuitorului să se pogoare asupra dumneavoastră și a celor dragi, iar Anul Nou 2005 să vă aducă sănătate, fericire, prosperitate și numai bucurii.

Primăria Timișoara vă dorește
un Crăciun Fericit și La mulți ani!
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13677690