Stimularea interesului pentru sport

Încurajarea practicării sportului este o prioritate a municipalității, mai ales în rândul tinerilor și copiilor, pentru care cu toții ne dorim o dezvoltare armonioasă. De asemenea, sportul este un modelator de caractere, fapt pentru care considerăm că trebuie să stimulăm dorința tinerilor de a face sport, astfel încât să ajungă în viață să fie mai puțin supuși tentațiilor unor fapte nocive și mai mult îndreptați spre aplicarea a ceea ce numim fair-play și viață sănătoasă.  Astfel, vom continua cu realizarea de terenuri de sport în cartiere, pentru că sunt foarte solicitate de cetățeni. Realizăm un astfel de teren de sport în Parcul Garofiței, situat la intersecția străzilor Uzinei cu Garofița, care se află în faza de finalizare. În scurt timp vom demara și construcția la terenurile de sport de la Școala Generală nr. 11 și Școala Generală nr. 19, intenția fiind de continuare a programului nostru amplu de realizare de terenuri și săli de sport în fiecare școală din oraș. Nu uităm nici bazele sportive mai mari, fapt pentru care am făcut unele investiții la Sala Constantin Jude, fostă Olimpia, și a fost realizat și aprobat Studiul de fezabilitate pentru reabilitarea Complexului Sportiv Bega din zona Circumvalațiunii-Dacia. Complexul sportiv nou va avea următoarele funcțiuni: antrenament gimnastică, bazin de înot, teren de handbal, teren de baschet, teren de tenis și loc de reprezentații sportive și culturale cu 1.000 de locuri. Pentru a nu întrerupe activitatea sportivă în acest complex s-a propus realizarea noilor construcții pe același amplasament, pe etape. Sala de gimnastică și bazinul de înot vor fi edificate pe terenul liber al fostei săli de sport, dar în paralel vor fi menținute în funcțiune și consolidate cele două săli existente.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13328091