Măsuri împotriva lucrărilor proaste

În ultimul timp am sesizat, în multe cazuri, că firmele care au contracte de execuție cu municipalitatea nu se ridică la înălțimea banilor pe care îi primesc. Calitatea lucrărilor care se execută la drumuri este foarte proastă. O altă problemă cu care ne confruntăm este faptul că domeniul public nu este adus la starea inițială. Pentru că situația nu poate să continue în felul acesta, am convocat reprezentanții fir­melor care execută lucrări în oraș atenționându-i că nu vom mai accepta să semnăm nici un pro­ces verbal de recepție dacă zona în care s-a in­tervenit nu este amenajată corespunzător. Am dat dispoziții exprese ca firmele care nu respectă condițiile de șantier, nu fac lucrări de calitate și lasă mizerie în urmă să fie amendate. Nemulțumiri există și vizavi de societățile care efectuează lucrări de reparații și întreținere. În urma constatării efectuate pe teren privitor la reparațiile efectuate cu mixtură stocabilă, s-a ajuns la concluzia că multe dintre acestea nu au îndeplinit condițiile de calitate cerute de normativele și stasurile în vigoare. În acest sens, am avertizat societățile să ia în cel mai scurt timp măsurile necesare refacerii reparațiilor la carosabil, conform contractelor încheiate cu Primăria. În cazul în care nu se reușește îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract de către aceste societăți sau în cazul neefectuării sistematice în termen a lucrărilor se vor aplica penalități de 0,10% pe zi din prețul acestora. De asemenea, nici o lucrare executată necorespunzător până în prezent nu va fi decontată. Sper că lucrătorii la drumuri au înțeles că această situație nu mai poate continua; în primul rând, nu este corect față de cetățenii orașului care contribuie la bugetul local și cu ai căror bani sunt plătite contractele să mai fie acceptate lucrări de proastă calitate.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 26.02.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13499371