Centralism patologic

Faptul că economia României a intrat într-o gravă recesiune la sfârșitul anului 2008 nu mai reprezintă acum o noutate. Scăderea produsului intern brut de la 136,8 miliarde de euro în 2008, la 115,9 miliarde de euro în 2009 și la 50,9 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an; reducerea cu 620.000 a numărului de salariați în perioada septembrie 2008 - septembrie 2010; precum și diminuarea cheltuielilor de investiții de la 43,7 miliarde de euro în 2008, la 29,7 miliarde de euro în 2009 și la 10 miliarde de euro în primele șase luni ale acestui an reprezintă, după părerea mea, cele mai dramatice efecte ale acestui fenomen. Așa cum am argumentat și în alte lucrări, principala ca­uză a acestui colaps o re­prezintă politica economică din ul­timul deceniu a autorităților de la București: o politică care a determinat o creștere nesustenabilă a consumului, a importurilor și a îndatorării externe. Dar oare de ce au optat autoritățile de la București pentru o politică eco­­nomică atât de nocivă? Pentru că orice țară care importă resurse doar pentru a le consuma și nu produce suficientă valoare adaugată (salarii, profit și amortizare) în raport cu cheltuielile  de consum și de investiții devine, mai devreme sau mai târziu, o țară falimentară. După părerea mea, ape­tența pentru consum, pentru lux, pentru importuri și pentru su­pra­îndatorare, apetența care s-a ac­centuat în ultimii zece ani, a fost și este determinată de lăcomia și imo­ralitatea de tip fanariot a elitei politice care a condus România în ultimul de­­ceniu, dar și de atitudine pasivă sau perversă a majorității populației în raport cu aceste conduite deviante. Drept urmare, instituțiile politice din România au fost și continua să fie în tot mai mare măsură mijloace de spoliere a populației și de instituționalizare a corupției și nu mijloace care să de­­termine ordine legală, eficacitate și eficiență. În acest context, cel mai nociv efect al instituționalizării lă­comiei și corupției o reprezintă mo­­­nopolizarea de tip plutocratic a puterii politice și economice de către o așa  zisă elită politică lipsită de orice scrupule și de o elementară com­petență. Această tragică realitate poate fi probată cu foarte mare ușu­rință: datele din următorul ta­bel re­prezintă o probă obiectivă, ca să spun așa, a fenomenului, specific ro­mânesc, de centralizare patologică a managementului politic și economic.

Perioada de referință: 1 ianuarie - 31 august 2010

Zona economică Exporturi
(miliarde euro)
Importuri
(miliarde euro)
Excedent (+)
sau deficit (-)
(miliarde euro)
Produs intern brut pe locuitor
(euro/locuitor)
București 3,593 8,967 - 5,374 13.171
Ilfov  - 1,897 - 1,897 11.451
Argeș  2,225 1,641 0,584 6.797
Timiș 1,920 1,810 0,110 8.907
Cluj 1,467 1,766 - 0,299 7.391
Constanța 1,164 1,679 - 0,515 7.658
Brașov 1,065 1,023 0,042 7.216
Arad 1,034 0,997 0,037 6.572
Sibiu 0,921 0,896 0,025 6.324
Prahova 0,865 1,330 - 0,465 5.704

Surse de date: Institutul Național de Statistică; Comisia Națională de Prognoză

Ce reflectă da­tele an­terioare? În primul rând, faptul că Bu­cureștiul și Ilfovul reprezintă zona economică cea mai NECOM­PETITI­VĂ din Ro­­­mânia, deoarece această zo­nă de­ține o pon­dere mult prea mare din importurile naționale (37%), o pondere nejustificat de mică din ex­porturile naționale (15,4%) și o pondere aberantă din deficitul co­mercial al României pe primele 8 luni ale acestui an (126 %)! În aceste con­diții, zona București - Ilfov este, pro­babil, cea mai necompetitivă zonă din întregul UE! În al doilea rând, este evi­dent faptul că în România există opt așa numiți poli de dezvoltare (cla­sificați în funcție de valoarea pro­dusului intern brut pe locuitor): Timiș, Constanța, Cluj, Brașov, Ar­geș, Arad, Sibiu și Prahova.
Dacă la aceste zone mai adăugăm județul Alba (cu un produs intern brut de 5.801 euro pe lo­cuitor) și ju­dețul Bihor (cu un produs intern brut pe locuitor de 5.704 euro), atunci vom avea clasamentul singurelor zo­ne economice cu un produs intern brut pe locuitor mai mare decât me­­dia națională a acestui indicator (5.700 euro pe locuitor). Din acest punct de vedere, este evident că eco­nomia agregată a celor opt poli sem­nificativi de dezvoltare din “provincie” (Timiș, Constanța, Cluj, Bra­șov,  Argeș, Arad, Sibiu și Prahova) este cu mult mai competitivă decât eco­nomia Bucureștiului: în această zo­nă economică se realizează în prezent aproape 46 % din exporturile na­ționale, în timp ce ponderea im­porturilor acestei zone este de 38 % în raport cu totalul importurilor la nivel na­țional. Totuși, trebuie subliniat că și în această zonă există diferențe sem­nificative de competitivitate: Argeșul și Timișul sunt cele mai com­­­petitive zone economice din Ro­­­mânia, Brașovul, Aradul și Sibiul sunt suficient de competitive, în timp ce Constanța, Clujul și Prahova au o competitivitate mai bună decât a Bu­cureștiului, dar insuficientă pentru ge­­nerarea unor excedente comerciale. În sfârșit, trebuie subliniat că cea mai competitivă zonă economică a României este, indiscutabil, zona Arad-Timiș, deoarece exporturile aceastei zone sunt aproape la fel de mari cu ale zonei București - Ilfov, în timp ce importurile sunt de aproape patru ori mai mici!
Dar de ce este, oare, atât de necom­petitivă economia zonei București- Ilfov? Din cel puțin două motive. Mai întâi, pentru ca firmele din această zonă își focalizează ofertele doar pentru piața internă, astfel că exporturile acestei zone sunt nejustificat de mici în raport cu resursele alocate și con­sumate. Această strategie perversă este posibilă în condițiile în care foarte multe companii bucureștene au poziții de monopol pe piața internă, poziții obținute prin “cointeresarea” plu­tocrației care conduce acum Ro­mânia. Datorită acestui fapt incon­testabil, companiile bucureștene NAȚIONALIZEAZĂ costurile și PRIVATIZEAZĂ profiturile. Pe de alta parte, Bucureștiul a fost și este în mod tradițional “centrul de co­mandă” al economiei subterane și al corupției românești. Iar în ultimul de­ceniu acest “avantaj necompetitiv” al Bucureștiului s-a accentuat. Mai ales din acest motiv, aproape toate im­portutile de bunuri de consum din România se fac prin intermediul unor firme bucureștene. Rezultatul? Ma­joritatea bunurile de consum vândute în București și în “provincie” provin din importuri “dijmuite” ca și pe vremea domnitorilor fanarioți. Drept urmare, Bucureștiul a devenit  un  Las Vegas “la porțile Orientului”, un Las Vegas în care numărul de localuri foarte scumpe, de hoteluri, de cazinouri, de tabloide, de mașini costisitoare, de “palate” și de prostituate de lux este nefiresc de mare în raport cu veniturile licite ale populației. Iar în acest con­text, performanțele economice ale Timișului, ale Argeșului, ale Brașovului, ale Aradului și ale Si­biului sunt cu totul insuficiente pentru a redresa o economie în care lă­comia maladivă și corupția sunt institu­ționalizate. În sfârșit, nu trebuie uitat că România deține în aceste condiții cel mai nedorit “record” din UE. Astfel, județul Vaslui, unde anul trecut produsul intern brut pe lo­cuitor a totalizat doar 2.580 de euro, este consemnat în statistica UE-ului drept “polul european al să­ră­ciei și subdezvoltării”. Dar cum se face, oare, că în acest pol al sărăciei și sub­dezvoltării există fotbaliști plătiți cu sute de mii de dolari pe an?

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13409846