Investiții Europene

Primăria Municipiului Timișoara are, în fiecare an, un ambițios program de investiții, prin care se realizează dotarea cu utilități a tuturor cartierelor, modernizarea arterelor de circulație, amenajarea parcurilor, locurilor de joacă, modernizarea spitalelor și a unităților de învățământ, asigurarea transportului public civilizat și altele. Niciodată, bugetul local nu va fi suficient pentru a face toate investițiile pe care ni le dorim. Până acum, în cei trei ani ai mandatului meu, am introdus canalizarea pe 72 de străzi și alimentare cu apă pe 31 străzi, deoarece cred că trebuie să asigurăm condiții decente pentru toți timișorenii. Mai avem în acest domeniu 20 de străzi de rezolvat și vom continua investițiile, pentru că doresc ca până la sfârșitul mandatului meu, în 2012, toate străzile municipiului să aibă alimentare cu apă și canalizare. Mai avem 1,03% din total străzi de pământ și va trebui să le asfaltăm.  Urmărim riguros fiecare lucrare și sancționăm pe cei care nu respectă termenele și condițiile de calitate. E necesar să fim riguroși, cu atât mai mult cu cât avem proiecte importante cu finanțări europene nerambursabile, aflate în elaborare la Direcția de Dezvoltare: modernizarea străzilor Cloșca și Văcărescu, realizarea pasajului rutier Michelangelo, reabilitarea Parcului Rozelor, amenajarea malurilor Canalului Bega, la care vom începe lucrările. Facem investiții cu fonduri europene la Aquatim și la Colterm, unde avem un proiect de peste 70 de milioane de euro pentru retehnologizare. Mai avem proiecte depuse pentru finanțări europene pentru reabilitarea a trei spitale: Victor Babeș, Clinica maxilo-facială și cel de pe str. Odobescu, precum și reabilitarea a trei licee: Lenau, Loga și Calderon și multe altele.
Fondurile europene sunt o oportunitate foarte mare și avem proiecte de peste o sută de milioane de euro, pe care sperăm să le derulăm cât mai repede, în ciuda birocrației de la nivel central, care face ca România să fie pe ultimul loc la gradul de absorbție al fondurilor europene, după Bulgaria. Atragerea masivă de bani europeni nerambursabili pentru investiții la Timișoara, lasă loc în bugetul local pentru a plăti alte lucruri, cum sunt gratuitățile la transportul public, dar totodată creează locuri de muncă și venituri la bugetul local și central.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13640295