Îmbunătățirea sistemului de canalizare
TIMIȘOARA EXTINSĂ Anul care tocmai a început aduce în atenția municipalității timișorene, pe lângă multe alte aspecte legate de modernizarea Timișoarei și necesitatea îmbunătățirii sistemului de canalizare. Este bine știut că asigurarea unui aspect urban – incluzând aici crearea de parcuri și zone verzi, de trotuare și drumuri moderne – este strâns legată de existența unei rețele de canalizare adecvată.

În prezent, sistemul de canalizare existent în Timișoara deservește doar 70 % din populația rezidentă. Zonele defavorizate din acest punct de vedere sunt în special cartierele mărginașe, unde, nu de puține ori, lipsa canalizării și acumularea de ape pluviale în exces au dus la inundarea unor locuințe și proprietăți.

O șansă pentru aceste cartiere o constituie atragerea de către municipalitate, prin intermediul RA Aquatim, a unor fonduri nerambursabile europene prin proiectul ISPA ce prevede „reabilitarea tehnologiei de epurare a apei reziduale și îmbunătățirea canalizării” în municipiul nostru. În acest sens a fost semnat contractul de împrumut în valoare de 11,5 mil. euro, între RA Aquatim și BERD, împrumut garantat de municipalitatea timișoreană.

Cartierele care vor beneficia de oportunitățile acestui proiect începând din acest an, vor fi: Mehala, Ronaț, Freidorf și zona de locuințe UMT. Lucrările urmează să se deruleze pe o perioadă de 3 ani, toate noile extensii ale rețelei de canalizare urmând să fie legate la Stația de epurare a apelor uzate, care va fi reabilitată tot în cadrul acestui program.

În alte două cartiere timișorene – Plopi și Kunz - se va extinde rețeaua de canalizare începând cu anul 2005, de data aceasta cu bani de la bugetul local. Sumele necesare întocmirii studiilor de fezabilitate pentru acest proiect au fost prevăzute deja în bugetul local al anului în curs, urmând să fie aprobate în Consiliul Local. Fondurile pentru execuției în sine a acestor lucrări vor fi alocate din bugetul local al anului 2005.

Prin toate aceste investiții încercăm să asigurăm timișorenilor un plus de confort și să asigurăm Timișoarei un aspect civilizat, modern, caracteristic oricărui oraș european.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13409992