Timișoara culturală
05 August 2007
Timișoara este, de mult timp, privită ca un model de succes nu numai în România din punct de vedere al dezvoltării economice, al atractivității pentru investitori.
Publicat in În loc de editorial
Orașul identităților multiple
02 Iulie 2007
Că e orașul florilor, al parcurilor, Mica Vienă, modelul economic al României, punctul de începere al Revoluției anti-comuniste din 1989, cel mai progresist oraș al țării - toate aceste fațete se regăsesc într-un cuvânt, Timișoara.
Publicat in În loc de editorial
Încredere în viitor
02 Iunie 2007
La început, a fost doar o serie de proiecte separate - reparații, extinderi, modernizarea unor străzi, proiectul de reabilitare a infrastructurii de transport în comun cu tramvaiul și a drumurilor adiacente.
Publicat in În loc de editorial
Orașul parcurilor
05 Mai 2007
Începând cu 1 Iunie, cei mai tineri dintre timișoreni se vor bucura de un spațiu de care ani de zile au fost privați.
Publicat in În loc de editorial
Timișoara prinde culoare
11 Aprilie 2007
Din acest an, Timișoara are un Regulament de comerț stradal, rezultat al experienței anilor trecuți, inspirat din practica în domeniu a marilor orașe europene.
Publicat in În loc de editorial
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13243962