Mesaj de Paști
01 Aprilie 2005
Dragi timișoreni,

Ne pregătim să întâmpinăm momentul cel mai important al tuturor credincioșilor: Paștele - misterul pascal. Cea mai sfântă dintre sărbători ne aduce în suflet lumină și înnoirea speranțelor, de fiecare dată. Săptămâna cea mai densă și cea mai importantă din anul bisericesc este Săptămâna Sfântă în care se petrec și se retrăiesc cele mai mari evenimente din istoria mântuirii. Sfintele Paști sunt, mai mult decât orice, o sărbătoare a liniștii sufletești, un prilej de a ne recunoaște greșelile și de a ne reface energiile, pentru a ne continua drumul cu mai multă speranță și încredere. Fie ca praznicul Învierii Domnului să vă lumineze casele și sufletele și să vă fie prilej de bucurii, speranțe de mai bine și numai împliniri.
Sărbători fericite! Hristos a înviat!
Publicat in În loc de editorial
15 ani
01 Martie 2005
Luna aceasta, Timișoara a avut parte de un eveniment cu totul și cu totul special: a celebrat 15 ani de la Proclamația de la Timișoara. A fost o sărbătoare atât a societății civile cât și a timișorenilor: spațiul arhiplin al Operei, acolo unde s-a întâmplat evenimentul, a dovedit și în acest an, importanța pe care Proclamația de la Timișoara o are pentru timișoreni.

Fără doar și poate, Proclamația de la Timișoara este unul dintre cele mai importante documente ale României post-revoluționare. Cele 13 puncte, pe care vi le re-aducem aminte în pagina 11, au toate trăsăturile unui real document programatic al Revoluției anti-comuniste din 1989. Se vorbește nu doar despre interzicerea pentru primele trei legislaturi consecutive a dreptului la candidatură al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de securitate (faimosul punct 8), ci și despre descentralizare economică și administrativă, despre Timișoara – oraș european, despre pluripartitism, despre re-europenizarea României, despre exilul românesc, despre pluralism economic și inițiativă particulară.

Societatea Timișoara, cea care a organizat manifestările legate de 15 ani de la Proclamația de la Timișoara, a declarat Anul 2005 – Anul Lustrației, dorindu-și validarea de către Parlamentul României a legii lustrației, care reprezintă, de fapt o actualizare a punctului 8 din Proclamația de la Timișoara.
Publicat in În loc de editorial
Studiu de circulație pentru Timișoara următorilor 20 de ani
01 Februarie 2005
În ultimii ani, în Timișoara s-a accentuat necesitatea reorganizării traficului rutier și pietonal. Pe această temă, Primăria Timișoara a realizat un studiu, după analizele specifice referitoare la populație, la locurile de muncă existente și prognozate și la numărul de autovehicule în continuă creștere în municipiul nostru.

Acest studiu a pornit de la analiza situației actuale care ne arată pentru Timișoara o rețea de tip radial-inelar bine structurată în partea de nord a Canalului Bega și mai puțin structurată în partea de sud. De asemenea continuitatea rețelei stradale este perturbată de numărul insuficient de poduri și pasaje peste Canalul Bega și, respectiv peste calea ferată care traversează orașul.
Publicat in În loc de editorial
e-Democrație!
01 Ianuarie 2005
Tot mai stringent, în ultima perioadă de timp, societatea românească resimte nevoia introducerii unor noi sisteme democratice. Se organizează întâlniri, seminarii, schimburi de experiență, dezbateri publice, se scriu proiecte pentru obținerea de finanțări, toate centrându-se în jurul aceleiași idei: democrația participativă. Democrația participativă subordonează cetățenilor acele mijloacele de care cetățenii au nevoie pentru a-și controla destinul social și politic. Pune la dispoziția cetățenilor noi platforme de discuție și implicare. Chiar dacă este un proces în derulare, rolul democrației participative este să se asigure că cetățenii – nu grupuri de interes, politicieni, oameni de afaceri – ci cetățenii au ultimul cuvânt de spus în ceea ce privește comunitatea.

Noi suntem cu un pas mai departe în ceea ce privește democrația participativă: am trecut de faza seminarilor și a meselor rotunde, și am introdus deja organisme de democrație participativă: Consiliile Consultative de Cartier, Consiliul Seniorilor, Consiliul Local al Tinerilor. Acestea sunt deja organisme cunoscute și funcționale.

În ultimii ani a început să se vorbească tot mai mult despre „democrația electronică”, sau pe scurt „e-democrație”. Aceasta vizează utilizarea tehnologiilor electronice de comunicație, cum este Internetul, în folosul procesului democratic. Unul dintre exemple, care chiar este funcțional în cazul nostru sunt forumurile de discuție, cum este și cel de pe site-ul Primăriei Timișoara (www.primariatm.ro), unde cetățenii, chiar și sub adăpostul anonimatului, sunt invitați să se implice în problemele urbei.
Publicat in În loc de editorial
Timișorenii nu au voie să uite!
01 Decembrie 2004
Democrația înseamnă folosirea responsabilă a libertății.

În ultimii ani, Primăria Timișoara și Consiliul Local s-au implicat în mod activ în organizarea festivităților comemorative ale Revoluției din Decembrie 1989. Principalul motiv pentru implicarea noastră, alături de asociațiile de revoluționari este dat de credința că sacrificiile făcute pe străzile Timișoarei, pentru libertate, în urmă cu 15 ani, sunt, uneori prea ușor uitate.

Anul acesta comemorăm 15 ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Și-au anunțat participarea, alături de noi, oaspeți importanți, cum ar fi ambasadorii Germaniei și Franței, care vor să fie alături de timișoreni, când aceștia își cinstesc eroii.

Din păcate, însă, tot mai puțină lume este conștientă de importanța acelor zile. În principal, probabil, pentru că de 15 ani, la Timișoara, se trăiește în libertate. Să nu uităm, însă, de sacrificiile și sângele vărsat de timișoreni pentru această libertate. Poate că am ajuns să trecem prea ușor peste ceea ce s-a petrecut în urmă cu15 ani.
Publicat in În loc de editorial
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13240061