Timișoara de mâine
01 August 2003
Una dintre problemele cu care se confruntă orice administrație locală este insuficiența fondurilor pe care le are la dispoziție atât pentru rezolvarea problemelor de zi ci zi, cât și pentru investiții . Banii, pe care comunitatea îi adună, sub diverse forme – impozite, taxe, fonduri speciale etc. – merg într-o mare măsură la bugetul central, la București.

ªi totuși, pentru a dezvolta comunitatea în care trăim, trebuie să facem noi investiții, pentru care este nevoie de fonduri. Timișoara de mâine nu se poate construi fără resurse financiare. De aceea am recurs la varianta atragerii de fonduri externe.
Publicat in În loc de editorial
De la electrificare la IT, de la Revoluție la e-voluție
01 Iunie 2003
Puterea unei administrații, fie ea centrală sau locală, derivă tocmai din faptul că ea reprezintă oameni, cetățeni.
Deși pentru unii pare paradoxal, o administrație e cu atât mai puternică, mai performantă, cu cât comunitatea din care face parte e mai informată, mai educată, mai implicată în problemele care o privesc în mod direct.
Tot atât de adevărat este că o administrație puternică și performantă, este o administrație transparentă, informatizată care reușește să atragă de partea ei implicarea cetățeanului. Din păcate, la fel ca multe alte „originalități” post – decembriste, în România, și transparența în administrație, pentru unii, e doar declarativă. Se elaborează legi, se organizează seminarii, conferințe, interminabile talk – show-uri la televiziune. În fapt, cetățenii beneficiază de prea puține realizări concrete. Și atunci, pe bună dreptate, sunt sceptici când chiar se întâmplă ceva pozitiv, cu adevărat.
Încă de la primul infokiosk (un computer destinat utilizării publice) și până la transmiterea prin Internet a ședințelor de Consiliu Local, Primăria Timișoara a introdus cele mai moderne sisteme de e-administration care duc la creșterea transparenței, scăderea birocrației și reducerea corupției, devenind în acest domeniu, cea mai informatizată administrație publică din România. Cei 9 „funcționari publici” electronici, întruchipați de infokioskurile dispuse în locații publice, oferă cetățeanului, 24 de ore din 24, informații utile, fără să „obosească”, fără să facă diferențe între solicitanți. Avem un sistem informatic geografic care conține o vastă bază de date digitalizată. Există funcțional deja, un sistem integrat de management al documentelor, complet informatizat, care reduce substanțial birocrația și scurtează timpul de răspuns la o solicitare. Am creat posibilitatea ca oamenii să-și poată plăti taxele și impozitele prin Internet și prin alte sisteme electronice, oferindu-le, astfel, confortul unui serviciu civilizat.
Publicat in În loc de editorial
Rețeaua de transport în comun
01 Mai 2003
La 8 iulie 1867, Timișoara devenea primul oraș din România care avea tramvai tras de cai. Așadar, suntem la câteva săptămâni distanță de o aniversare, pe care vrem să o sărbătorim altfel. Investind și modernizând, în mod constant, infrastructura rețelei de transport în comun cu tramvaiul, în orașul nostru, contribuim la dezvoltarea orașului și la continuarea unei tradiții care trebuie păstrată.

Împreună cu RATT – ul, am demarat o amplă investiție de reabilitare și modernizare a 40 de kilometri de linie de tramvai. Proiectul, care se desfășoară pe o perioadă de 5 ani a început să dea roade.
Publicat in În loc de editorial
Timișoara Ecologică
01 Februarie 2003
Protejează mediul pentru tine, pentru aproapele tău, pentru viitorul tău. Așa gândim noi viitorul ecologic al orașului nostru. De aici a apărut și conceptul de “Timișoara ecologică”, un concept care are la bază Planul Urbanistic General al Timișoarei, dar și programele existente pe plan local, regional și național. Dar ce este Timișoara ecologică?

Timișoara ecologică înseamnă, în primul rând, programe și proiecte deja demarate. Concret, aș aminti aici ridicarea calității serviciilor de întreținere a zonelor verzi și îmbunătățirea aspectului peisagistic, continuarea plantării de arbori și arbuști la perdeaua forestieră de protecție a orașului, organizarea de acțiuni periodice de colectare și transport al obiectelor de uz casnic și gospodăresc. Timișoara ecologică mai înseamnă și demararea de proiecte noi. Am făcut demersuri pentru amenajarea unei suprafețe din Pădurea Verde ca zonă de agrement, dar și pentru extinderea și reamenajarea Parcului Zoologic. Mai avem în vedere, pentru confortul timișorenilor, crearea unor perdele de vegetație pentru reducerea zgomotului, amenajarea unei grădini terapeutice cu plante rare, aromatice, dar și identificarea unui traseu ecologic al orașului nostru. De asemenea, dorim să introducem, în cel mai scurt timp, sistemul de colectare selectivă a deșeurilor.

Totodată Timișoara ecologică se adresează și celor mai tineri cetățeni ai orașului. Pentru ei, acordăm o atenție deosebită înființării de noi parcuri și locuri de joacă, cât și amenajării celor deja existente. În acest sens, ne-am propus realizarea unui număr de 37 de locuri de joacă și agrement, în zonele: Dunărea, Kunz, Calea Șagului, Steaua, Ciarda Roșie, la grădinițele: Grădinița PP nr. 12, Grădinița PN nr. 9 și școlile: Școala Generală nr. 7, Școala Generală nr. 9, Școala Generală nr. 21
Publicat in În loc de editorial
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13241089