Timișoara: și Ecologică și Profitabilă!
Timișoara: ECOProfit: un proiect din care are toată lumea numai de câștigat: firmele, timișorenii și administrația.

Firmele, pentru că au șansa să producă mai ieftin și mai ecologic, timișorenii pentru că vor trăi într-un oraș mai puțin poluat și vor respira un aer mai curat, și Primăria Timișoara pentru că va realiza încă unul din obiectivele sale: încă un pas în dezvoltarea unui sector al IMM-urilor, dinamic și competitiv.

Dar ce înseamnă ECOProfit?

Acronim al două cuvinte care trebuie să meargă mână în mână: ecologie și profit, ECOProfit este un proiect cu o largă adresabilitate, având un dublu obiectiv – ecologic și economic.

În condițiile în care, nu peste multă vreme România va intra în Uniunea Europeană iar regulile pieței europene sunt și mai stricte și mai dure, agenții economici vor fi nevoiți să se conformeze unor noi realități, care vizează și protecția mediului, și anumite cerințe de calitate a produselor.

În plus, zilele acestea a intrat în vigoare și Protocolul de la Kyoto, la care România este semnatar și care prevede reducerea semnificativă a poluării, în următorii ani.

Proiectul de față vine în întâmpinarea acestor probleme și se adresează, în primul rând, firmelor care în contextul integrării în UE, trebuie să se alinieze standardelor Uniunii Europene în domeniul protecției mediului și trebuie să îndeplinească anumite cerințe de calitate a produselor care intră în competiție pe piața europeană. Este vorba de firme din Timișoara și din vecinătatea Timișoarei – Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Moșnița Nouă, Săcălaz, Sânmihaiu Român.

Așadar, proiectul vizează îmbunătățirea mediului înconjurător - adică, reducerea po­luării – prin implementarea de către agenții eco­nomici a unor tehnologii noi, nepoluante, acestea producând reducerea costurilor și creșterea profitului. Adică, un câștig mai ma­re, produse mai calitative și tehnologii de pro­ducție care protejează, și nu distrug, me­diul.

ECOProfit este un proiect implementat de Primăria Municipiului Timișoara și finanțat de către Guvernul Austriei prin Agenția de Dez­voltare a Austriei (ADA) și se va derula pe parcursul anu­lui 2005

ECOProfit Timișoara va furniza unui număr de aproximativ 15 companii timișorene și din vecinătatea Timișoarei, servicii de consultanță în domeniul protecției mediului, fiind vizată, atât implementarea de modalități de producție ecologice, cât și un sistem de management al mediului.

Firmele care vor participa la acest proiect vor beneficia de câteva avantaje.

În primul rând, de competitivitate ridicată, realizabilă printr-o mai bună calitate a pro­duselor, costuri mai mici, creșterea exportului etc.

Apoi, o mai bună productivitate, datorată, în principal, unor sisteme îmbunătățite de management, tehnologii de producție mai per­for­mante, acces mai ușor la surse de finanțare ex­terne.

Avantajul orașului va fi un mediu în­con­jurător mai curat, pentru că nivelul poluării se va reduce și firmele vor învăța să folosească mai eficient resursele naturale.

Pe parcursul derulării proiectului, un expert in­ternațional se va afla la Timișoara și va oferi consultanță atât firmelor, cât și specialiștilor din Primăria Timișoara. Timp de un an, cât durează pro­iectul, se vor organiza traininguri și se vor im­ple­menta noi metode și teh­no­logii în cadrul fir­melor inte­resate.

La sfârșitul proiec­tu­lui, firma cea mai perfor­mantă, care va introduce aceste tehnologii va fi pre­miată, iar orașului Timi­șoara i se va înmâna un certificat de „Oraș ecologic euro­pean”.

Date statistice

  • 99,5% din companiile din Timiș sunt private;

  • 73% din firmele din zona Timișoarei au sediul în Timișoara;

  • 82% din profitul companiilor din zona Timișoarei, aparține firmelor localizate în Timișoara;

  • Județul Timiș deține 3,6% din teritoriul României, ocupând ca întindere locul I pe țară;

  • Timișoara este „zonă urbană cu poluare medie”, adică valoarea concentrațiilor medii anuale depășesc limita numai la unii poluanți („Raportul privind Starea Mediului”, Guvernul României).


 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13772804