Noi voluntari în proiectul rozelor

Lucrările etalate au fost realizate de copii de grădiniță și de elevi de la mai multe școli.

Responsabilii proiectului Portland-Timișoara, orașe ale rozelor, au anunțat că expoziția elevilor vernisată la Primăria Municipiului Timișoara, pe holul de la etajul I, a fost deschisă publicului până la 15 decembrie și s-a bucurat de succes. Ea a fost vizitată și de doi americani voluntari în Corpul Păcii, care se află la Timișoara, și care s-au oferit să și facă parte din echipa acestui proiect. Cei doi: Jonathan Rolbin și Cameron Wright au făcut și câteva propuneri, una dintre acestea fiind realizarea unei expoziții itinerante în care să fie 15-20 de lucrări atât din Timișoara, cât și din Portland, care să fie prezentate în mai multe orașe din România și USA. O altă idee a voluntarilor din Corpul Păcii este vânzarea la licitație a unora dintre lucrările de artă, dar care să fie însoțite și de o scurtă prezentare a autorului, fiind însă deocamdată doar la stadiul de propunere. O idee mai ușor realizabilă ar fi cea a prezentării tuturor lucrărilor pe internet, o variantă fiind ca fiecare școală din Timișoara să își pună această informație pe site-ul propriu.  Informații suplimentare se pot obține de la Dorel Jurcovan, Cell Romania: 0744698008,email:citiesofroses @gmail.com, Cities of Roses project:http://www.geocities.com/CitiesOfRoses. Dorel Jurcovan și Nicu Vlad sunt reprezentanți ai seniorilor, care sunt implicați în mai multe proiecte derulate de municipalitate, la inițiativa lor.   

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 06.08.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13851808