Interdicție

Primăria Municipiului Timișoara face eforturi deosebite pentru suplimentarea suprafețelor plantate cu material dendrologic specific lizierelor de protecție prin lucrări pe o suprafață de 30 de hectare, periurban, în sectoarele Calea Torontalului (aeroportul utilitar) - Cartierul Ovidiu Balea. Perdelele de protecție au multiple funcțiuni: protecția împotriva vânturilor dominante, a zăpezii, altor fenomene meteo extreme; rolul benefic pentru microclimatul din zona N-V; potențiala utilizare în scop de agrement odată cu dezvoltarea urbanistică. De-a lungul timpului, gardul împrejmuitor amenajat de Primărie pentru protejarea plantației a fost sistematic degradat și/sau sustras, fapt care a condus la distrugerea materialului dendrologic plantat, pagubele produse fiind estimate la peste 10.000 lei.  Facem apel la cetățenii a căror activitate constă în creșterea animalelor de fermă să limiteze accesul animalelor din gospodăriile proprii pe pășunile, spațiile verzi care sunt de o parte și de alta a perdelei forestiere, în așa fel încât să se evite riscul pătrunderii animalelor în respectivul perimetru. Un alt aspect, pentru care accesul animalelor în zona de protecție a perdelei forestiere nu ar trebui să fie permis, este faptul că au fost administrate îngrășăminte pe bază de azot, tratamente de iarnă cu uleiuri horticole și tratamente împotriva dăunătorilor. Acestea conțin substanțe toxice care produc intoxicații grave animalelor. Zona este supravegheată, iar cei ce nu vor ține cont de aceste aspecte vor fi sancționați și vor trebui să achite contravaloarea pagubelor produse. Persoanele fizice sau juridice, în cazul producerii unui prejudiciu, suportă costul pentru înlăturarea urmărilor și refacere, contravenție sancționată cu amendă de la 25000 lei la 30000 lei persoane fizice și de la 75000 lei la 80000 lei persoane juridice. Potrivit H.C.L. nr. 371/2007 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei nerespectarea prevederii de a ține animalele strict pe proprietate și luarea măsurilor de împiedicare a accesului liber pe domeniul public.

Conform Legii nr. 24/2007 constituie contravenție folosirea neautorizată a spațiilor verzi, aruncarea deșeurilor pe spațiile verzi și plimbarea animalelor înafara spațiilor amenajate, sancționându-se cu amendă contravențională de până la 1.000 lei.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13397682